Mar 172010
 

Opoziţia vrea să obţină 2 din 3 mandate de judecători la Curtea Constituţională. PD-L le ţine pe toate pentru el

Negocieri serioase se preconizează în această perioadă între putere şi opoziţie pentru ocuparea a trei locuri care vor fi eliberate, la începutul lunii iunie, la Curtea Constituţională. Mandatele judecătorilor desemnaţi de şeful statului şi de Parlament expiră, viitorii numiţi urmând să preia aceste posturi pentru 9 ani. PSD şi PNL par să se fi hotărât deja asupra persoanelor pe care le doresc pentru Curtea Constituţională, cu toate că PD-L vrea să-i nominalizeze singur pe toţi cei trei judecători.

Democrat-liberalii sunt avantajaţi de prevederile legale, care nu specifică faptul că un par tid anume trebuie să desemneze un jude cător, această misiune revenind Ca merei Deputaţilor şi Senatului.

Dorneanu şi Meleşcanu, oferta opoziţiei.

Rolul lui Patriciu

Cum, în ambele foruri legislative, de ţine majoritatea, PD-L va veni cu pro priile propuneri, ignorându-le pe cele ale opoziţiei. Neştiind dacă îi va putea combate pe democrat-liberali, PSD se gândeşte totuşi să-l desemneze, pentru unul dintre cele trei locuri care vor rămâne vacante, pe fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor, Valer Dorneanu. Deocamdată nu a fost luată vreo decizie în acest sens, discuţiile fiind purtate doar la nivel neoficial. Dacă liberalii vor reuşi să desemneze o persoană pentru un mandat de judecător, aceasta va fi, cel mai probabil, vicepreşedintele Senatului, Teodor Meleşcanu.

La începutul lunii, el recunoştea că este interesat de un post la Curtea Constituţională: “Nu am ascuns niciodată că la experienţa pe care o am şi la pregătirea pe care o am, posibilitatea unei activităţi la Curtea Constituţională m-ar interesa. Dar cum şi în ce condiţii, asta e prematur să vorbim acum. Dar da, pot să confirm că mă interesează în principiu un mandat de judecător la Curte”. Surse din PNL susţin că partidul nu va negocia cu PD-L susţinerea lui Meleşcanu, dat fiind că acesta nu este un apropiat al preşedintelui liberal Crin Antonescu. Acesta a recunoscut că, deşi îl susţine pe Meleşcanu, PNL nu va face mai mult decât să îl voteze în Parlament. De cealaltă parte, PD-L nu-l acceptă pe Meleşcanu din cauza relaţiilor foarte apropiate pe care acesta le are cu Dinu Patriciu. “Să nu uităm că Patriciu are procese, deci interese în justiţie, şi că avocaţii săi pot invoca excepţii de neconstituţionalitate”, spunea un lider democrat-liberal.

Obiectivul: majoritate pedelistă la Curte

Preşedintele Curţii Constituţionale, Ioan Vida, a anunţat deja conducerea Camerei Deputaţilor, că pe 7 iunie îi expiră mandatul, după ce a fost numit judecător pe 15 mai 2001. La aceeaşi dată expiră şi mandatul lui Nicolae Cochinescu, numit la propunerea Senatului, iar un alt judecător care va pleca este Petre Lăzăroiu, numit de Preşedinţie.

Cel mai probabil, Traian Băsescu îl va nominaliza tot pe el. PD-L va deţine majoritatea cu 5 din 9 judecători dacă va reuşi să-i desemneze pe noii membri, având în vedere că mai are un reprezentant la Curte, pe Augustin Zegrean, şi un susţinător, de la UDMR – Zoltan Puskas. Conform legii, numirea unui judecător la Curtea Constituţională trebuie efectuată cu cel puţin o lună înainte de încetarea mandatului judecătorului predecesor

sursa:gandul.info

PD-L îşi pregăteşte o majoritate şi la Curtea Constituţională
Rate this post
Mar 172010
 

Oamenii au ceva împotriva oamenilor sau, mai bine spus, a naturii umane. Zide zi apar tot felul de pastile şi suplimente care să ne întindă la maximumîn numele productivităţii, performanţelor, rezistenţei la stres ş.a.m.d. Ultima invenţie este o pilulă care ne îmbunătăţeşte memoria vizuală. Astfel, creierul nostru va deveni un suport pentru fotografii mai ceva ca un album foto sau un folder My Pictures.

Testele efectuate pe şoareci au dat rezultate spectaculoase – micile rozătoare au recunoscut obiecte pe care le-au văzut în urmă cu două luni, în condiţiile în care în mod normal le-ar fi uitat după numai o oră.

Dacă raportul s-ar păstra şi la om, probabil că ne vom aminti cele mai mici detalii ale necunoscuţilor de pe stradă, până când creierul ne va da mesajul “Insufficient disk space” şi vom fi nevoiţi să mergem la medic să descărcăm datele. Asta bineînţeles dacă teoria cercetătorilor britanici, conform căreiamemoria noastră ar putea fi salvată pe hard disk, se adevereşte.

Pilula pentru memoria vizuala

sursa:go4it.ro

Pilula care ne transformă creierul în Media Center
Rate this post
Mar 172010
 

GUVERNUL E MULŢUMIT CĂ NU E GREVĂ IAR SINDICALIŞTII CĂ VOR AVEA MAI MULŢI BANI

Sindicaliştii au preferat să includă al 13-lea salariu şi primele în salariul lunar. Pentru că sporurile, calculate în procente, se vor aplica pe o leafă mai mare, angajaţii Metrorex au câştigat astfel câteva procente bune în plus la leafă

Sindicaliştii de la Metrou au convenit, ieri, cu administraţia Metrorex asupra unui artificiu care le aduce angajaţilor o creştere salarială fără ca statul să scoată mai mulţi bani din buzunar. Înţelegerea a dus la anularea grevei generale care fusese anunţată pentru această dimineaţă.

Fondul de salarii rămâne acelaşi, ba chiar puţin mai mic decât anul trecut, respectiv circa 189 de milioane de lei, în timp ce primele şi al 13-lea salariu dispar din contractul colectiv de muncă. Banii economisiţi în acest fel se redistribuie, determinând creşterea salariilor. Surse apropiate negocierilor ne-au declarat că unul dintre motivele pentru care sindicatul a propus această măsură este faptul că angajaţii de la metrou s-au temut că ministerul Transporturilor ar putea să le taie, prin lege, sporurile. Includerea acestora în salariu i-a scutit pe angajaţi de acest risc.

Sporurile primite, în funcţie de specificul muncii depuse (la suprafaţă sau în subteran, la casierie sau la comanda trenului etc.) se menţin la acelaşi nivel. Cum însă sporurile sunt calculate ca procent din salariu, venitul fiecărui lucrător va creşte.

Lefuri mai mari şi din pensionarea colegilor

“Acele adaosuri la salariu de bază care erau primele au fost transformate în procent de creştere a salariului tarifar”, a declarat imediat după încheierea negocierilor preşedintele Uniunii Sindicatelor Libere Metrou, Ion Rădoi. El a precizat că, în total, majorarea salarială “nu va fi de două cifre”, adică sub 10%. Practic, diferenţa dintre salariile actuale şi cele majorate va fi reglată prin numărul de angajaţi, având în vedere că vor mai fi reduse unele posturi, în special prin pensionări. “Negocierea contractului colectiv de muncă s-a făcut în limita fondului de salarii, care a rămas acelaşi ca în 2009, chiar puţin mai mic din cauza pensionărilor”, a ţinut să precizeze, la rândul lui, directorul general al Metrorex, Gheorghe Udrişte. Anul acesta, fondul de salarii al Metrorex este de 189 de milioane de lei. Negocierile au luat sfârşit abia după ce administraţia şi sindicatele au fost asigurate de la Iaşi, unde s-a desfăşurat şedinţa de Guvern, că bugetul de venituri şi cheltuieli al companiei va fi aprobat. Metrorex este una dintre companiile monitorizate de FMI, nu din cauză că ar avea datorii la stat, ci tocmai pentru că primeşte subvenţii şi are un număr mare de angajaţi, peste 4.000.

Protestul ilegal, legalizat de Curtea de Apel

Ultima întrerupere a circulaţiei metroului bucureştean a avut loc în perioada 17-18 noiembrie 2009. La vremea respectivă, Uniunea Sindicatelor Libere Metrou (USLM) avea aceeaşi revendicare ca şi în prezent, şi anume negocierea contractului colectiv de muncă, inclusiv o creştere salarială. Pe 18 noiembrie, instanţa Tribunalului Bucureşti a întrerupt protestul, declarându-l ilegal. Sentinţa a fost atacată de USLM, iar în urmă cu două săptămâni Curtea de Apel Bucureşti a declarat greva legală. Imediat după aflarea sentinţei, preşedintele USLM, Ion Rădoi, a solicitat reluarea negocierilor, chiar dacă putea relua greva chiar atunci. La rândul lui, directorul general al Metrorex, Gheorghe Udrişte, declara că va ataca sentinţa la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin recurs în anulare. Cu toate acestea, avocatul sindicaliştilor, Laurenţiu Veţeleanu, a ţinut să precizeze că un asemenea demers poate dura şi patru sau cinci luni de zile.

Obligaţi să asigure o treime din activitate

Când are loc grevă generală la metrou, angajaţii trebuie să asigure zilnic o treime din activitate, aşa cum prevede legea. Cum zilnic călătoresc cu metroul peste 600.000 de oameni, rezultă că 400.000 pot fi afectaţi de protest, în prima parte a fiecărei zile.

Faţă de precedenta acţiune de protest, sindicaliştii şi-au redus pretenţiile, acceptând chiar şi un fond de salarii similar celui de anul trecut, numai să încheie contractul colectiv de muncă. “În mod normal, potrivit legii, cum Metrorex nu are datorii la stat iar productivitatea muncii este în creştere, am avea dreptul la o majorare cu 3,7% a fondului de salarii”, a precizat Rădoi. Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a declarat în urmă cu două zile că bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul în curs nu va cuprinde nici o majorare a fondului de salarii, acesta urmând a fi menţinut la nivelul din 2009.

sursa:gandul.info

Minune bugetară: Leafa creşte cu 10%, fondul de salarii e acelaşi
Rate this post