Mar 182010
 

În mai puţin de o lună, trei studenţi s-au sinucis în campusul prestigioasei universităţi americane.

Conducerea universităţii din nordul statului american New York a amplasat gardieni pe toate podurile din campus şi trimite membri ai personalului să se intereseze de condiţia studenţilor, după cele trei plonjoane fatale petrecute în ultima lună.

Săptămâna aceasta a fost una dureroasă pentru universitari. Doi studenţi au murit la interval de doar câteva zile. Un alt student a murit pe 17 februarie. Decesele din ultima lună ridică bilanţul sinuciderilor la şase de când a început anul academic la Cornell.

Încă de la înfiinţare, scrie The Independent, Cornell a căpătat reputaţia unei şcoli de sinucigaşi. În parte şi din cauza celor şase defilee stâncoase din campus pe care studenţii trebuie să le traverseze pe poduri în fiecare zi. Cei trei sinucigaşi de dată recentă au ales podurile din campus drept rampe către moarte.

Publicaţia britanică sugerează că şi sistemul american de învăţământ superior are o parte de vină. Stresul la care sunt supuşi studenţii americani este mult mai mare decât în univeristăţile europene. La Cornell, universitate membră a celebrei şi exclusivistei Ivy League, există testări complicate în fiecare semestru, iar mediile generale (GPA) ale studenţilor sunt monitorizate atent. Un GPA în scădere, îi poate costa bursa sau chiar locul în facultate.

Primul mort din seria recentă de tragedii este un student la economie din Florida, în vârstă de 18 ani. Trupul studentului în anul întâi a fost recuperat de sub unul din poduri. I-a urmat William Sinclair, de 19 ani, iar vineri un trecător a declarat că a văzut încă o persoană căzând de pe pod. Trupul lu Matthew Zika, studentul dat dispărut de colegii lui de cameră, nu a fost încă descoperit.

sursa:realitatea.net

Rate this post
Mar 182010
 

Alte 14 persoare au fost reţinute anterior, în acest caz.

Suspectul reţinut, joi, de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, face parte tot din clanul Preda şi, în prezent, este audiat la sediul DIICOT, după ce s-au găsit noi probe de ADN şi urme, care atestă că a participat la furtul armelor de la Ciorogârla. De asemenea, potrivit probelor, suspectul a participat şi la depozitarea armelor, au declarat, pentru NewsIn, surse judiciare.

Suspectul se numeşte Liviu Iordan şi este fratele lui Nicolae Iordan. Cei doi au fost prinşi în decembrie 2009, la Sinaia, şi sunt proprietarii depozitului în care au fost găsite o parte din armele furate. Pe 27 decembrie 2009, cei doi au fost audiaţi la sediul DIICOT, dar numai Nicolae Iordan a primit ordonanţă de reţinere şi, ulterior, mandat de arestare.

În cazul anchetat de DIICOT au fost reţinute până acum alte 14 persoane.

Sigiliul unui depozit din Unitatea tehnică militară din Ciorogârla, judeţul Ilfov, a fost găsit rupt, pe 28 ianuarie 2009, conform unor surse din Ministerul Apărării Naţionale. Cel puţin 51 de arme au dispărut din depozitul care aparţine Aviaţiei, au declarat surse militare. 17 persoane au fost demise de ministrul Apărării, Mihai Stănişoară, printre care şi şeful Statului major al Forţelor Aeriene, generalul locotenent Constantin Croitoru, din cauza  incidentului.

sursa:realitatea.net

Rate this post
Mar 182010
 

Aproape 100 de sindicalişti din Hidroelectrica şi Nuclearelectrica au pichetat Guvernul, joi seară, timp de două ore, nemulţumiţi de înfiinţarea Electra şi Hidroenergetica în locul celor două, pentru că aceste modificări ar putea atrage disponibilizări şi reduceri de salarii.

“Am protestat împotriva Hotărârii de Guvern prin care se înfiinţează Electra şi Hidroenergetica şi practic Hidroelectrica se desfiinţează. Considerăm că este o greşeală de strategie, fiindcă unii domni speră că prin desfiinţarea Hidroelectrica vor acoperi găurile negre care sunt la Compania Naţională a Huilei şi la Termoelectrica”, a declarat secretarul general al Hidrosind, Nicolae Aurariu.

Sindicaliştii Hidrosind au adăugat că sunt necesare investiţii serioase în echipamente. “Este posibil să apară accidente la construcţiile hidrotehnice şi ne temem că fondurile pentru dezvoltare vor fi dirijate spre partea nerentabilă din termo şi minerit”, susţin sindicaliştii de la Hidrosind.

Sindicaliştii din Hidroelectrica şi Nuclearelectrica consideră că decizia Guvernului Boc se înscrie în programul de adâncire a crizei economice, protestatarii scandând “lumina electrică se va vinde la lumânare” în timp ce pichetează Guvernul cu lumânări în mâini.

Cei prezenţi au declarat că este o pichetare cu lumânări, pentru că la lumânare va ajunge fiecare gospodărie din România în scurt timp de la intrarea în funcţiune a celor două companii energetice naţionale.

“Prin desfiinţarea Hidroelectrica şi formarea celor două companii populaţia va plăti mai mult la energia electrică”, a precizat preşedintele federaţiei Hidrosind, Decebal Sulea, şi a adăugat că sindicaliştii de la Hidrosind vor face la sfârşitul lunii martie o plângere la Guvern, iar după 30 de zile vor ataca în instanţă Hotărârea de Guvern 56/2010, cu privire la înfiinţarea celor două companii.

Sindicaliştii vor listarea Hidroelectrica la Bursă
Preşedintele Hidrosind susţine că “vor fi cu siguranţă disponibilizări şi reduceri de salarii” după desfiinţarea Hidroelectrica şi Nuclearelectrica şi înfiinţarea Electra şi Hidroenergetica, dar nu a dorit să facă estimări mai clare în acest sens. El a adăugat însă că o delegaţie va intra în această seară la Guvern, unde va depune o petiţie prin care va solicita şi listarea la bursă a unui pachet de 25% din acţiunile Hidroelectrica.

Totodată, sindicaliştii din Hidrosind spuneau la începutul lunii februarie că, după înfiinţarea celor două societăţi-gigant, statul român ar putea vinde active din aceste două companii.

Hotărârea de Guvern prin care sectorul energetic din România se reorganizează şi se comasează în două mari companii, Electra şi Hidroenergetica, a fost publicată vineri, 5 februarie, în Monitorul Oficial şi prevede ca personalul de la societăţile care se desfiinţează să fie preluat de noile entităţi.

În componenţa Electra intră complexurile energetice Rovinari, CE Turceni şi CE Craiova, SNLO (Societatea Naţională a Lignitului Oltenia), Nuclearelectrica, Hidroserv Râmnicu Vâlcea şi sucursalele Hidroelectrica SH Râmnicu Vâlcea, SH Sibiu şi SH Târgu Jiu.

Din compania Hidroenergetica fac parte societăţile Hidroelectrica (SH Bistriţa, SH Buzău, SH Cluj, SH Curtea de Argeş, SH Haţeg, SH Porţile de Fier, SH Oradea, SH Sebeş, SH Slatina), Filiale pentru Reparaţii şi Servicii “Hidroserv” (Bistriţa, Curtea de Argeş, Sebeş, Haţeg, Cluj, Porţile de Fier şi Slatina), Electrocentrale Deva, Electrocentrale Bucureşti, Compania Naţionala a Huilei (CNH) Petroşani şi Electrocentrale Paroşeni şi Sucursala Termoserv Paroşeni din cadrul SC Termoelectrica SA.

Electra şi Hidroenergetica, cele două companii-gigant rezultate în urma reorganizării sectorului energetic din România, vor fi înregistrate la Registrul Comerţului după obţinerea deciziei de autorizare a concentrării economice, potrivit Hotărârii de Guvern publicate vineri în Monitorul Oficial.

Electra va avea ca obiect principal de activitate producerea şi furnizarea energiei electrice, producerea, transportul, distribuţia şi furnizarea energiei termice, exploatarea minelor şi carierelor de lignit şi producerea de combustibil nuclear.

Hidroenergetica va avea ca obiect principal de activitate producerea şi furnizarea energiei electrice, producerea, transportul, distribuţia şi furnizarea energiei termice şi exploatarea minelor de huilă.

sursa:realitatea.net

Rate this post