Aug 212010
 

Islanda ia în considerare plasarea unor stâlpi de înaltă tensiune care vor avea forme umane.

Firma de arhitectură şi design Choi+Shine a înaintat un proiect pentru competiţiaIcelandic High-Voltage Electrical Pylon International Design prin care propun realizarea unor stâlpi, pentru cablurile de înaltă tensiune, cu formă umanoidă.

Siluetele enorme ar necesita doar mici modificări faţă de proiectele actuale, au declarat reprezentanţii firmei, care au primit un premiu în cadrul concursului. Aceştia au mai câştigat şi concursul Boston Society of Architects Unbuilt Architecture, cu acelaşi proiect.

Mai mult, formele umanoide pot fi plasate în diverse poziţii, acestea variind în funcţie de forma de relief unde sunt aşezate. De exemplu, în cazul în care cablurile electrice se întind pe un deal, stâlpul ar putea părea că se caţără.

Potrivit wired.com, ceea ce face acest proiect relizabil este faptul că nu sunt necesare modificări mari ale procesului de producţie. Fiecare pilon este construit din aceleaşi piese, doar că structurile vor fi poziţionate diferit.

sursa realitatea.net

Rate this post
Aug 212010
 

Oamenii de ştiinţă au descoperit că Luna s-a micşorat continuu de la formarea sa.

Luna se micşorează, spun oamenii de ştiinţă care au remarcat o serie de trăsături geologice recente care apar atunci când un corp planetar se răceşte şi se contractă.

Aceste ridări ale faliilor apar atunci când terenul de pe o parte a faliilor geologice sunt proiectată mult pe verticală, creând un pereţi verticali care pot avea chiar şi 100 de metri înălţime.

Misiunile Apollo 15, 16 şi 17 au fotografiat circa 70 de asemenea trăsături geografice, în apropierea ecuatorului Lunii, dar Lunar Reconnaissance Orbiter de la NASA a găsit încă 14 ridicări ale faliilor, în diverse locaţii, acestea părând a fi prezente pe toată suprafaţa.

Potrivit nationalgeographic.com, pe măsură ce interiorul se răceşte, se contractă, şi Luna trebuie să îşi reducă volumul. Mai mult, se pare că aceste trăsături au apărut în ultimul miliard de ani, fiind relativ tinere. Pe baza acestor forme geografice, s-a estimat că diametrul Lunii s-a micşorat cu 182 de metri de la formarea sa.

sursa realitatea.net

Rate this post
Aug 212010
 

În 23 şi 24 august vor fi organizate probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română şi în limba maternă.

După prima sesiune a bacalaureatului au fost respinşi 61.946 de candidaţi. Pe lângă cei respinşi în prima sesiune, la examenul care va avea loc între 23 august şi 9 septembrie (ziua în care vor fi afişate rezultatele finale) se vor putea înscrie şi candidaţi care nu au promovat în alte sesiuni sau care nu au participat până în august 2010 la nicio testare de acest fel, potrivit Mediafax.

Potrivit calendarului,sesiunea de toamnă a examenului de bacalaureat debutează cu evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română şi în limba maternă, în 23 şi 24 august. În perioada 24-25 august va avea loc evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă modernă, iar între 26 şi 27 august – evaluarea competenţelor digitale.

Probele scrise de la examenul de bacalaureat încep în 30 august cu limba şi literatura română, urmată în 31 august de proba la limba şi literatura maternă, 1 septembrie – proba obligatorie a profilului şi 3 septembrie – proba la alegere a profilului şi specializării.

În 5 septembrie vor fi afişate rezultatele (până la ora 16.00), după care pot fi depuse eventualele contestaţii (între orele 16.00 şi 20.00). În intervalul 7-8 septembrie vor fi rezolvate contestaţiile, iar în 9 septembrie vor fi anunţate rezultatele finale.

După prima sesiune a bacalaureatului din 2009 au fost respinşi 41.800 de candidaţi, iar la sesiunea din toamnă au fost înscrişi 47.500.

Unele universităţi au anunţat organizarea concursului de admitere la începutul lunii septembrie. Înscrierea la facultate se poate face după afişarea rezultatelor la bacalaureat, respectiv din 5 septembrie pentru cei care nu depun contestaţii şi după 9 septembrie pentru cei care contestă rezultatul la bacalaureat şi aşteaptă recorectarea lucrării.

Termenul limită pentru organizarea concursului de admitere în universităţi poate fi chiar şi prima zi de începere a anului universitar, respectiv 1 octombrie, a precizat Ministerul Educaţiei, în replică la comentariile privind suprapunerea bacalaureatului cu data înscrierilor la facultate.

sursa realitatea.net

Rate this post