Aug 282010
 

Diaspora va fi o reţea socială care pune accentul pe intimitate şi pe controlul personal al informaţiilor împărţite cu alţi utilizatori.

Diaspora, alternativa la Facebook, va fi lansată pe 15 septembrie, au transmis dezvoltatorii noul site de socializare.

Diaspora se descrie drept o reţea socială care pune accentul pe intimitate şi care poate fi controlată de utilizator.

Proiectul, dezvoltat de patru studenţi din SUA, a strâns 200.000 de dolari până acum.

“Diaspora funcţionează, ne place şi va fi disponibilă începând cu 15 septembrie”, au spus tinerii pe blogul lor.

“Vrem ca utilizatorii să poată avea din nou controlul informaţiilor pe care le împart cu alţii”, a spus Max Salzeberg, unul dintre fondatorii, pentru BBC News.

Se pare că fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, ar fi donat bani pentru proiectul Diaspora.

Cei mai mulţi oameni cred că va fi extrem de dificil pentru Diaspora să ajungă la aceleaşi rezultate ca Facebook, care are acum 500 de milioane de utilizatori şi valorează aproximativ 33 de miliarde de dolari.
sursa realitatea.net

Rate this post
Aug 282010
 

Oamenii de ştiinţă au descoperit că metalele amplasate într-un mediu umed se încarcă cu electricitate.

Încărcările electrice adunate direct din aerul umed ar putea fi folosite pentru generarea energiei electrice, spun cercetătorii.

Dr. Fernando Galembeck a declarat Societăţii Americane de Chimie în Boston că tehnica exploatează un efect atmosferic puţin cunoscut.

Testele au arătat că metalele ar putea fi folosite pentru a aduna încărcările, devenind astfel o nouă sursă de energie în climatele umede, precum la tropice.

Experţii nu au ajuns însă la un acord în ceea ce priveşte mecanismul şi dimensiunea efectului.

“Ideea de bază este că atunci când ai un solid sau un lichid într-un mediu umed există o absorbţie de apă la suprafaţă. Lucrarea mea arată că metalele amplasate într-un mediu umed se încarcă cu electricitate”, a declarat Dr. Galembeck de la Universitatea Campinas din Brazilia pentru BBC News.

Dr. Galembeck şi colegii săi au izolat diverse metale şi perechi de metale despărţite prin separatori non-conductori şi au permis azotului şi vaporilor de apă să treacă peste ele.

Echipa a descoperit că metalele s-au încărcat cu energie, fie pozitivă, fie negativă. Astfel de încărcări ar putea fi conectate la un circuit pentru a crea energie electrică.

Efectul este incredibil de mic: cercetătorii au adunat o încărcătură de 100 de milioane de ori mai mică decât produce o celulă solară, dar ei sunt încântaţi că au descoperit o sursă nouă de energie care poate fi studiată şi dezvoltată în continuare.

sursa realitatea.net

Rate this post
Aug 282010
 

Femeia, de origine thailandeză, îl ascunsese pe micuţul animal printre tigri de pluş.

Un tigru de două luni a fost găsit sedat şi ascuns printre jucăriile de pluş din bagajul unei femei, în aeroportul din Bangkok, a anunţat organizaţia de monitorizare a comerţului cu animale sălbatice TRAFFIC.

Femeia thailandeză încerca să ia un zbor către Iran, dar a avut probleme cu bagajul enorm la check-in.

Scanarea cu raze X a trezit suspiciuni printre autorităţile de la aeroport, care au observat că una din “jucării” părea de fapt a fi un animal viu.

Ofiţerii pentru protecţia animalelor au fost chemaţi şi au descoperit un tigrișor tranchilizat.

Puiul a fost găsit duminică şi acum este îngrijit la centrul de salvare al departamentului Parcurilor Naţionale şi Vieţii Sălbatice.

Autorităţile încearcă acum să afle dacă felina s-a născut în sălbăticie sau în captivitate.

“Lăudăm agenţiile care au descoperit această încercare de furt incredibilă (…) Dacă oamenii încearcă să fure tigri vii şi să îi ascundă prin bagaje, ei cred, în mod evident, că furtul animalelor sălbatice este ceva cu care pot scăpa uşor şi nu se tem de sancţiuni (…) Doar presiunea susţinută asupra traficanţilor de animale şi penalizările serioase pot schimba acest lucru”, a declarat Chris Shepherd, directorul TRAFFIC Asia de Sud-Est.

Toţi tigrii asiatici sunt listaţi drept specii pe cale de dispariţie de către IUCN. Frumoasele feline sunt ameninţate în principal de braconaj şi de traficul ilegal cu organe, dar şi de pierderea habitatului. Doar 3.200 de tigri au mai rămas în întreaga lume.


Rate this post