Oct 212010
 

O fetiţă din Rusia s-a născut cu inima în afara toracelui, reuşind să uimească echipa de medicii care se ocupă de ea.

Micuţa, acum în vârstă de un an şi cinci luni, a fost programată la o serie de intervenţii chirugicale complicate, dar medicii nu pot da asigurări că va putea fi salvată.

Fetiţa a suferit deja o primă operaţie, în timpul căreia medicii i-au acoperit inima cu un înveliş protector. Următoarea intervenţie va avea loc în vara anului următor. Până atunci, medicii o ţin sub tratament permanent şi speră ca inima ei să nu cedeze pe masa de operaţii.

sursa realitatea.net

O fetiţă din Rusia s-a născut cu inima în afara toracelui
Rate this post
Oct 212010
 

Banca Naţională a României (BNR) a afişat joi un curs de referinţă de 4,3126 lei/euro, în creştere cu 0,10% faţă de şedinţa precedentă, în vreme ce dolarul american a început să piardă teren în raport cu moneda naţională, ajungând la 3,0794 lei/dolar.

Deprecierea este de 4 banifaţă de ieri. Este cea mai mare valoare din ultimele patru luni. În prima parte a zilei, cursul monedei naţionale a urcat constant de la 4,3062 la 4,3144 lei/euro.

“Tot ce vă pot spune desprecurs este că priveşte în jur, se uită ce se întâmplă în regiune şi dacă acum două zile s-au depreciat celelalte monede. Şi pe urmă au fost şi evenimentele din ţară. Ce s-a întâmplat pe la Parlament, greşeala aceea, votul din greşeală, normal, cursul are câteodată slăbiciunile lui. El s-a dovedit a fi sensibil”, a declarat Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR.

Pentru dolarul american, BNR a afişat un curs de referinţă 3,0794 lei/dolar, cu 1,10% mai mic faţă de nivelul de 3,1135 lei/dolar din şedinţa anterioară.

Pe piaţa internaţională, dolarul american s-a depreciat de la 1,3937 la 1,4042 dolari/euro, dar s-a întărit la 1,4007 dolari/euro în jurul orei 13.00.

În regiune, zlotul polonez s-a apreciat de la 3,9603 la 3,9476 zloţi/euro, iar moneda ungurească s-a apreciat constant de la 276,33 la 274,68 forinţi/euro.

Pe piaţa monetară, dobânzile pe termen foarte scurt au urcat uşor comparativ cu şedinţa precedentă, dar se situează cu mult sub rata dobânzii de politică monetară, de 6,25% pe an.

BNR a afişat în prima parte a zilei un nivel mediu al dobânzii la depozitele atrase (ROBID) pentru o zi (overnight) de 2,11% pe an, faţă de 2,07% în şedinţa precedentă, iar pentru depozitele overnight plasate (ROBOR), dobânda a urcat la 2,61% pe an, de la 2,57% în şedinţa anterioară.

sursa realitatea.net

Leul în cădere: BNR a cotat un euro la 4,3126 lei
Rate this post
Oct 212010
 

Românii care, indiferent de motiv, nu au cotizat la sistemul de pensii ar putea să aibă dreptul să o facă retroactiv, dar doar pentru ultimii cinci ani. Ministerul Muncii a elaborat în acest sens o propunere legislativă conţinând sumele pe care aceştia ar trebui să le plătească pentru a avea pensie, potrivit Mediafax.

Baza lunară de calcul a sumelor datorate de cei care vor să plătească retroactiv pentru ultimii ani şi să beneficieze astfel de vechime în plus la pensie este valoarea unui salariu minim brut pe ţară, garantat în plată, reglementat de legislaţia în vigoare pentru fiecare din perioadele pentru care se solicită asigurarea în sistemul public de pensii.

Cei interesaţi trebuie să plătească între 27,5 şi 31,5% din valoarea salariului lunar minim brut pe ţară, aşa cum a fost el reglementat prin acte normative din 2005 şi până acum, sumă care va fi “actualizată” cu indicele de inflaţie.

Plata sumelor către bugetul de pensii se face fie într-o singură tranşă, fie eşalonat, “dar nu mai târziu de data de 31 decembrie 2010”. “Perioada pentru care, în condiţiile prezentei ordonanţe, se achită contribuţia de asigurări sociale constituie stagiu de cotizare în sistemul public de pensii”, se arată în proiectul supus dezbaterii publice de MMFPS.

Facilitatea privind plata retroactivă ar urma să fie valabilă doar până la sfârşitul anului 2010.

Românii care nu au cotizat la pensii ar putea să plătească retroactiv, pentru ultimii cinci ani
Rate this post