Nov 302010
 

Cel mai important moment din istoria Google nu e cel în care Brin și Page au patentat faimosul lor algoritm de căutare. Nici cel în care compania celor doi a devenit cel mai mare IPO din istoria internetului. Ci un moment obscur din toamna lui 2007 – cel în care Google ar fi putut să cumpere Facebook.

Cu trei ani în urmă, în timp ce aștepta un telefon din partea executivilor Facebook, Larry Page era cât se poate încrezător.

La început planul co-fondatorului Google  fusese acela de a cumpăra rețeaua socială care atinsese pargul de 50 de milioane de utilizatori. Cum însă această nu era o opțiune din perspectiva lui Zuckerberg, Page s-a mulțumit să îi propună o investiție care ar fi făcut posibilă alinierea celor  două companii.

Însă, în locul avizului pentru investiție, Page a primit în acea zi de octombrie 2007 vestea că noul investitor al Facebook va fi Microsoft, cel mai mare inamic al companiei sale, acesta contribuind cu 240 de milioane de dolari pentru 1,6 procente din companie. O achiziție, care, printre altele plasa valoarea Facebook la 15 miliarde de dolari.

Conform angajaților Facebook implicați în tranzacție Google n-a avut niciodată prea mari șanse să obțină investiția, oferta sa nefiind nimic altceva decât o modalitate de a-i constrânge pe șefii Microsoft să scoată mai mulți bani din buzunar. “Niciodată nu ne-au plăcut tipii ăia”, le-a spus un fost inginer Facebook reporterilor revistei americane Wired. “Atitudinea noastră a fost întotdeauna ‘Orice face Google noi putem să o facem mai bine’. Nimeni nu vorbea așa despre MySpace sau alte rețele sociale. Doar despre Google.”

Din acea zi războiul dintre Facebook și Google a devenit oficial, iar rivalitatea dintre cele două companii a evoluat între timp într-o bătălie a carei miză e însăși viitorul Internetului — structura, designul și utilitatea sa.

Citește articolul integral pe MONEY.ro și află mai multe despre războiul dintre Facebook și Google

Rate this post
Nov 302010
 

Teste ADN efectuate pe locuitorii unui sat din vestul Chinei duc la concluzia că aceştia ar fi înrudiţi cu populaţii europene. Un universitar britanic considera în anii 1950 că acest sat ar fi fost fondat în anul 36 î.e.n. de legionari romani, relatează site-ul maxisciences.com.

Ochi verzi, păr blond – sunt caracteristici occidentale neaşteptate, prezente la locuitorii unui sat din vestul Chinei. Analizele genetice efectuate au arătat că aproape două treimi din locuitorii din Liqian au o îndepărtată origine caucaziană (termen anglo-saxon care desemnează rasa’ albă’).

Studiile vin în sprijinul teoriei lansate în anii 1950 de Homer Dubs, profesor de istorie la Oxford, care făcea legătura – hazardată, potrivit unora dintre colegii săi – între două episoade istorice: pe de-o parte, presupusa ‘dispariţie’ a 145 de legionari romani în zona actualului Iran în anul 53 î.e.n., după înfrângerea lui Crassus de către parţi; pe de altă parte, crearea satului Liqian în anul 36 î.e.n. de către soldaţii armatei hunilor, capturaţi de duşmanii lor, chinezii din dinastia Han.

Profesorul Dubs consideră că soldaţii romani s-au îndreptat spre est şi s-au înrolat ca mercenari la huni, ajungând în China, mai întâi prizonieri şi apoi fondatori ai localităţii Liqian. Însă profesorul universitar chinez Yang Gongle este de părere că satul ar fi fost fondat în anul 104 î.e.n., cu mult înainte de presupusa venire a romanilor, iar antropologul Maurizio Bettini spune că nicio probă materială – monedă sau armă romană, de exemplu – nu sprijină teza lui Dubs.

Rate this post
Nov 302010
 

Oamenii de ştiinţă de la ONU se gândesc să apeleze la noi metode pentru a opri schimbările climatice: să pună oglinzi în spaţiu şi să împrăştie fier prin mări, a declarat şeful de la IPCC.

Dr. Rajendra Pachauri a declarat în cadrul conferinţei privind schimbările climatice de la Cancun că următorul raport asupra încălzirii globale al Panoului Internaţional asupra Schimbărilor Climatice (IPCC) va lua în calcul şi opţiunile de geoinginerie, care ar putea inversa încălzirea.

Anunţul înseamnă căcercetătorii nu mai cred într-un acord global pentru a putea opri creşterea temperaturilor prin limitarea emisiilor.

Există aşteptări foarte scăzute în ceea ce priveşte cea mai recentă rundă de negocieri ONU, care are loc într-o staţiune de lux pe coasta de est a Mexicului.

Dr. Pachauri a spus în cadrul conferinţei că dacă oamenirea continuă să emită gaze cu efect de seră în rata actuală, lumea se va confrunta cu o încălzire catastrofală în următorii 50 de ani.

El a spus că ameninţarea este atât de mare încât al cincilea raport al IPCC (AR5), care va fi prezentat ONU în 2014, va lua în considerare şi opţiunile de geoinginerie.

Opţiunile includ amplasarea unor oglinzi gigantice în spaţiu pentru a reflecta lumina soarelui sau acoperirea Groenlandei cu o pătură imensă, pentru a nu se topi.

Împrăştierea fierului prin oceane va fertiliza algele, ca să poată absorbi şi mai mult CO2, iar crearea norilor artificiali va împiedica lumina soarelui să mai ajungă pe Terra, în cantităţi foarte mari.

sursa realitatea.net

Rate this post