Dec 132010
 

WWF a creat un nou format de fişier care descurajează tipărirea inutilă a documentelor, soluţia contribuind astfel la salvarea pădurilor Terrei.

“Salvează WWF, salvează un copac“ reprezintă un plug-in care oferă posibilitatea ca documentele să fie salvate şi distribuite într-un format PDF care nu poate fi tipărit.

Noul format, lansat pe 30 noiembrie de WWF Germania, agenţia de publicitate Jung von Matt şi Dederichs Reinecke &Partner, este disponibil pe www.saveaswwf.compentru sistemul de operare Mac, urmând a fi disponibil foarte curând şi pentru Windows.

“În fiecare an, aproximativ 13 milioane de hectare sunt rase de pe faţa Pământului, suprafaţa fiind comparabilă cu cea a Greciei“, au declarat partenerii SaveasWWF la lansarea produsului. “În fiecare minut, habitate importante pentru animale, precum urangutanii sau elefanţii, sunt distruse. Cu fiecare copac doborât, pierdem din protecţia pe care ne-o oferă mediul înconjurător şi natura în general.”

“Aşadar pentru a opri tipărirea inutilă şi pentru a atrage atenţia cu privire la modul în care folosim hârtia, am dezvoltat acest format nou de fişier numit WWF, care nu poate fi tipărit. Este o idee simplă care salvează pădurile. Decide care sunt acele documente pentru care tipărirea nu este necesară şi salvează-le în format WWF.“

Noul format a atras deja numeroşi fani atât pe Facebook cât şi pe Twitter, şi mai multe companii au început deja să-l folosească.

“Reacţiile pozitive venite din partea clienţilor noştri sunt copleşitoare“, spune Dr. Mischa Paterna, director executiv al agenţiei de consultanţa Suncycle din Germania.

sursa realitatea.net

Rate this post
Dec 132010
 

Întotdeauna s-a crezut că pictura lui Leonardo Da Vinci Mona Lisa ascunde un secret, iar numeroase cărţi s-au scris despre presupusele coduri ale sale.

Oamenii de ştiinţă au descoperit acum că pictura chiar ascunde un secret, în ochii săi. Ascunse în negrul pupilelor Mona Lisei, sunt pictate o mulţime de litere şi numere minuscule.

Experţii spun că literele şi numerele care abia se văd reprezintă un adevărat cod al lui Da Vinci.

Autorul Dan Brown scria în “Codul lui Da Vinci” că Mona Lisa conţine indicii ascunse despre Sfântul Gral.

“Simbolurile nu pot fi văzut cu ochiul liber, însă au fost descoperite prin folosirea unei lupe”, a spus Silvano Vincetti, preşedintele Comitetului Italian pentru Moştenire Culturală.

În ochiul drept par a fi literele LV, care ar putea reprezenta iniţialele numelui său, în timp ce simbolurile din ochiul stâng nu au putut fi încă definite”, a spus Vincetti.

Este greu să îţi dai seama ce sunt, însă par a fi CE, sau B. Mai apare un 72, care ar putea fi însă un L2. Trebuie să ţineţi seama că pictura are aproape 500 de ani şi nu este aşa de clară ca atunci când a fost realizată. Primele cercetări arată că aceste simboluri nu sunt nişte greşeli şi că au fost puse acolo, intenţionat, de către artist”, a mai spus Vincetti.

Vincetti este membrul unui grup care a cerut permisiunea de a exhuma rămăşiţele lui Da Vinci din mormântul său din Castelul Amboise, de pe Valea Loirei, din Franţa. Ei doresc să vadă dacă craniul său este acolo şi să încerce a-i recrea faţa, pentru a stabili dacă Mona Lisa este un fel de autoportret, aşa cum cred mulţi.

sursa realitatea.net

Rate this post
Dec 132010
 

Speciile valoroase de peşti din Marea Neagră s-au redus într-un mod extrem de îngrijorător ca urmare a deteriorării grave a sistemului ecologic acvatic, trage un semnal de alarmă Iuri Tokarev, doctor în ştiinţe biologice, directorul adjunct al Institutului de Biologie al Mărilor din Sud A. O. Kovalevski, din Ucraina.

“Iată ce avem acum în Marea Neagră: scrumbie, şprot şi hamsie. În trecut aici au existat sturioni, cambulă, lufar, chefal. În prezent, până şi scrumbia este pe cale de dispariţie, iar şprotul şi hamsia reprezintă 90% din totalul rezervelor de peşte care se găsesc aici”, a declarat presei duminică Tokarev, referindu-se la rezultatele unei recente expediţii a cercetătorilor IBSS, care au studiat ecosistemul acvactic în partea ucraineană a Mării Negre, scrie Agerpres.

Pentru prima oară în ultimii 25 de ani, oamenii de ştiinţă de la IBSS au reuşit să realizeze o înregistrare video complexă şi cuprinzătoare a platoului din nord-vestul Mării Negre, până în strămtoarea Kerci.

În acest context, ei sesizează asupra stării critice în care se află alga roşie (Phyllophora Grev) din câmpurile Zernovo. Aceasta aproape că a dispărut de pe o suprafaţă de aproximativ 10.000 de hectare în nord-vestul Mării Negre, lăcaş al crustaceelor, midiilor şi moluştelor. Deşi câmpurile de algă roşie au fost luate din 2008 sub protecţia statului ucrainean, Tokarev consideră că această decizie a întârziat cu cel puţin un deceniu.

Responsabilă de această situaţie este activitatea intensă de exploatare a rezervelor de petrol şi gaze din această parte a Mării Negre, a subliniat expertul ucrainean. În prezent, aici, la o adâncime de 20-22 de metri trec nave cu un deplasament de 70-80-100 de tone, care agită toate sedimentele de pe fund, iar curenţii le duc pe distanţe lungi.

În cadrul expediţiei menţionate, cercetătorii ucraineni au înregistrat o deteriorare generală a ecosistemului Mării Negre, în special în zona de coastă. Ei atrag atenţia şi asupra cantităţilor imense de ape reziduale şi netratate care ajung în mare, precum şi a traficului comercial intens.

De-a lungul întregului ţărm de sud al Mării Negre, doar în strâmtoarea Kercioamenii de ştiinţă au mai descoperit un exemplar de scoică de nămol.

“Ceea ce am văzut pe fundul Mării Negre în zonele cercetate cu ajutorul înregistrărilor video aminteşte mai mult de suprafaţa lunară. Şi vorbim de o adâncime de 20-30 de metri. Înainte, aici exista vegetaţie marină, crustacee, moluşte”, a spus directorul adjunct al IBSS.

Pe de o parte, este un lucru bun că pe litorul Mării Negre se construiesc mai multe hoteluri, locuri de campare, dar pe de altă parte, este nevoie urgentă de a construi şi staţii de tratare a apelor uzate, a subliniat acesta, adăugând că statul ucrainean ar trebui să instituie un sistem unic de supraveghere în permanenţă a situaţiei ecologice a Mării Negre.

sursa realitatea.net

Rate this post