Dec 172010
 

La sediul Consiliului Economic şi Social s-a semnat vineri noul Contract Colectiv de Muncă Unic la Nivel Naţional pentru anii 2011-2014, care prevede că salariul minim şi grila de salarizare vor fi negociate anual, salariul minim pentru 2011 fiind stabilit la 700 de lei.

Contractul a fost semnat între toate confederaţiile patronale reprezentative la nivel naţional şi toate federaţiile sindicale la nivel naţional.

“Noul Contract Colectiv de Muncă cu valabilitate pe patru ani 2011-2014 cuprinde elemente noi faţă de cel vechi, care ţin seama de situaţia actuală a economiei. Una dintre noutăţi este căsalariul minim şi grila de salarizare se vor negocia anual” a declarat pentru NewsIn preşedintele UGIR 1903, Cezar Corâci.

Potrivit acestuia, pentru 2011 valoarea salariului minim este de 700 lei, mai mare decât cea de până acum, de 600 lei şi mai mare “decât vrea Guvernul”, de 670 lei.
“Ca să exemplific, conform grilei de salarizare, un muncitor calificat va avea unsalariu mai mare cu 7%, respectiv 770 lei, iar pentru alte categorii, cum ar fi persoanele cu studii superioare, nu va creşte în limita minimă, ci se va menţine la acelaşi nivel. Pentru maiştri va fi o mărire de 1,3% a salariului minim” a  exemplificat Corâci.

Sindicatele şi patronatele anunţau miercuri că s-au terminat negocierile noului Contractul Colectiv de Munca Unic la nivel naţional pentru anii 2011 – 2014 care stabileşte salariul minim şi grila de salarizare numai pentru anul 2011.

sursa realitatea.net

Salariul minim în mediul privat va fi de 700 de lei
Rate this post
Dec 172010
 

Ce a avut România şi nu a avut Irlanda? se întreabă presa irlandeză, în legătură cu investiţia Intel, câştigată până la urmă de ţara noastră. Cotidianul local Independent oferă şi câteva răspunsuri: absolvenţi bine pregătiţi în IT şi condiţii financiare bune.

Pierderea unei investiţii Intel în favoarea României, după ce autorităţile de la Dublin nu au putut asigura gigantului ITamerican suficienţi absolvenţi bine pregătiţi şi condiţii financiare atractive, a alarmat mediul academic şi deafaceri din Irlanda, potrivit cotidianului localIndependent, citat de Mediafax.

Cele 200 de slujbe asigurate de proiectul Intel vor merge în România, notează Independent, chiar dacă pe lista restrânsă cu locaţii avute în vedere pentru investiţie s-a aflat şi Irlanda.

România a asigurat un număr mai mare de absolvenţi IT şi, posibil, un pachetfinanciar, constând din scutiri de taxe şi altă natură, mai atractiv decât Irlanda.

Intel Corporation a deschis în noiembrie, la Bucureşti, un centru de cercetare şi dezvoltare software, în urma unei investiţii în valoare de câteva milioane de euro, reprezentând primul proiect greenfield realizat de compania americană în acest sector în Europa.

În Europa, Intel are 19 astfel de centre de cercetare, iar la nivel mondial 50 de laboratoare în 20 de state.

Asigurarea investiţiei pentru noul centru ar fi reprezentat un stimulent pentru cercetare la divizia Intel din Irlanda, unde, în prezent, sunt angajaţi aproximativ 5.000 de persoane, majoritatea în producţie.

O parte mai mică, dar în creştere, din totalul angajaţilor este implicată în cercetare.

Irlanda a pierdut investiţia pentru că nu a putu garanta Intel suficienţi absolvenţi din domeniul IT care să întrunească cerinţele grupului, au afirmat surse apropiate situaţiei pentru Independent.

Dezvăluirea motivului pentru care a fost pierdut proiectul a cauzat îngrijorare. Atât Confederaţia Angajatorilor şi Afacerilor din Irlanda, cât şi Academia de Inginerie au avertizat că acesta este un “semnal de alarmă” şi au afirmat că au existat şi alte cazuri de locuri de muncă pierdute din cauza deficitului de absolvenţi bine pregătiţi.

Un studiu recent al confederaţiei angajatorilor, derulat în rândul a 340 de companii, a evidenţiat că 25% din aceastea au întâmpinat dificultăţi în recrutarea de absolvenţi cu pregătire adecvată. Două treimi din cei nemulţumiţi au indicat activităţi din domeniul ingineriei.

Academia a cerut guvernului de la Dublin să abordeze cât mai rapid problema standardelor foarte scăzute la disciplina matematică din şcolile irlandeze.

sursa realitatea.net

Presa irlandeză: De ce a ales Intel România şi nu Irlanda
Rate this post
Dec 162010
 

Oamenii de ştiinţă spun că au descoperit dovezi că universul nostru a fost “lovit” de alte universuri paralele, în trecut.

Afirmaţia incredibilă a fost făcută după ce ei au studiat modelele radiaţiilor cosmice de fond (CMB), cunoscute drept efectele Big Bang-ului.

Cercetătorii spun că ar fi găsit dovada că patru modele circulare găsite în CMB reprezintă “vânătăi cosmice” rezultate în urma ciocnirii universului nostru cu altele, de cel puţin patru ori.

Descoperirea se bazează pe teoria potrivit căreia universul nostru se va extinde la infinit. Teoria cosmologică a inflaţiei eterne presupune apariţia din nimic a unor bule inflaţioniste. Unele se pot extinde şi pot dura la infinit, iar altele dispar.

Aceste bule reprezintă fiecare câte un univers. Acestea au legi fizice diferite de al nostru şi există toate în acelaşi timp. Când aceste bule se ciocnesc unele de altele, lasă urme în radiaţii, cred unii oamenii de ştiinţă.

Descoperirea lui Stephen Feeney, de la Departamentul de Fizică şi Astronomie de la University College London, este una controversată.

Mai mulţi cosmologi au răspuns că aceste concluzii sunt trase mult prea uşor din ceea ce s-a observat în CMB. Echipa recunoaşte acest lucru, însă speră ca ciocnirea dintre bule să poată fi verificată în viitor.

Studiul, publicat online miercuri, vine la doar o lună după alt studiu similar asupra radiaţiilor de fond care susţine că a găsit dovezi că universul exista şi înainte de Big Bang.

Cei mai mulţi oameni de ştiinţă cred că universul a fost creat de Big Bang, acum circa 13,7 miliarde de ani. Stelele şi galaxiile au început să se formeze cu aproximativ 300 de milioane de ani mai târziu. Soarele nostru s-a născut acum cinci miliarde de ani, iar viaţa a apărut pe Terra acum 3,7 miliarde de ani.

O lucrare postată online pe site-ul arXiv.org de către respectaţii oameni de ştiinţo prof. Roger Penrose de la Universitatea Oxford şi prof. Vahe Gurzadyan de la Yerevan State University din Armenia, sugerează că universul ar putea fi mult mai bătrân decât se credea.

Penrose şi Gurzadyan spun că dovezile aduse de sonda NASA Wilkinson Microwave Anisotoph arată că radiaţiile CMB sunt mult mai vechi decât Big Bangul.

Ei spun că au descoperit 12 exemple de cercuri concentrice, unele din ele având câte cinci inele, ceea ce înseamnă că acelaşi obiect a avut cinci evenimente importante în istoria sa.

Inelele apar în jurul grupurilor de galaxii în care variaţia radiaţiei cosmice de fond pare a fi extrem de scăzută. Cercurile concentrice ar fi amprentele unor valuri extrem de violente de radiaţii gravitaţionale generate de coliziunile unor găuri negre imense petrecute într-un ciclu anterior, înainte de Big-Bang.

Cei doi cercetători cred că acest lucru înseamnă că ciclurile Universului sunt dominate de Big-Bang-uri şi coliziunile unor supermasive găuri negre.

Studiul pune la îndoială, prin urmare, teoria inflaţiei eterne a universului, care a început cu Big Bangul şi va continua până la un punct în viitor, când totul se va sfârşi.

sursa realitatea.net

Prima dovadă că universurile paralele există, descoperită de cercetători
Rate this post