Dec 222010
 

Leonard Orban, Consilierul prezidenţial pentru afaceri europene, a declarat că România nu are un plan B pentru aderarea la Schengen şi că, în momentul de faţă, trebuie făcute eforturi pentru ca acest lucru să se întâmple cât mai repede posibil, existând riscul unei întârzieri de un an sau chiar doi, tinând cont de faptul că MCV ar putea fi finalizat la mijlocul anului 2012.

Consilierul prezidenţial pentruafaceri europene, Leonard Orban, a declarat miercuri că aderarea României la spaţiul Schengen în martie 2011este foarte puţin probabilă, admiţând că există riscul unei întârzieri de un an sau doi şi că România poate doar încerca să limiteze perioada de amânare.

Leonard Orban a afirmat, într-un interviu la RFI, că “tabloul complex” privind aderarea României la spaţiul Schengen arată că este probabilă o amânare a acestui demers. Întrebat ce poate face România după solicitările Franţei şi Germaniei, consilierul prezidenţial a spus: “Este dificil de spus în momentul de faţă, având în vedere contextul foarte complicat – pe de o parte rezistenţa unor state membre cu privire la aderarea României şi Bulgariei în martie 2011, pe de altă parte anumite dificultăţi în pregătirea pentru aderarea la Schengen de partea cealaltă, nu la noi. E un tablou mai complex care probabil ne va duce într-o logică de amânare a aderării”.

El a precizat că, din punct de vedere tehnic, trebuie să finalizată pregătirea, iar din punct de vedere al demersurilor diplomatice, “ele trebuie să fie continuate şi desigur, în ultimă instanţă, să fie examinate şi alte opţiuni care ar putea reveni României şi Bulgariei dacă principiile tratatului nu sunt respectate”. Orban a subliniat că “este important şi ce se întâmplă de partea bulgară”.

Consilierul prezidenţial a subliniat că nu s-a pus problema unui plan B al autorităţilor române. “Este clar că, în momentul de faţă, aderarea în martie 2011e foarte puţin probabilă, şi atunci ce poţi face în momentul de faţă e să încerci să limitezi la maximum perioada de amânare a aderării. Mai mult e clar că nu se poate face”, a subliniat Orban. Întrebat dacă este compromis definitiv termenul martie 2011, el a precizat “Sigur, nu putem spune 100%, dar e foarte probabil”.

El a comentat şi afirmaţiile unor oficiali europeni, potrivit cărora România ar putea intra în spaţiul Schengen în octombrie 2011, arătând că, în principiu, acest termen este fezabil. “Dar nu e foarte clar dacă rezistenţa care există în momentul de faţă a unor state legate de aderare se va atenua sau va dispărea, nu avem în niciun fel semnale de genul ăsta că lucrurile vor putea fi mai bune în toamnă. Rămâne de văzut“, a adăugat Orban.

“E o bătălie pe care trebuie să continuăm să o ducem, nu trebuie să depunem armele, dar nu va fi deloc simplu. Contextul va deveni din ce în ce mai nefavorabil, atât din punct de vedere al calendarului electoral cât şi al dezbaterilor la nivelul UE, care în mod cert influenţează întreg procesul. În vară, CE va face propunerea privind viitorul buget al UE, de departe cel mai complicat şi dificil dosar de negociat la nivel european, e clar că în acel context lucrurile vor deveni mai puţin favorabile”, a arătat el.

Întrebat în ce măsură ar putea fi afectate relaţiile cu Franţa şi Germania, consilierul prezidenţial a precizat: “În mod cert va exista o influenţă asupra acestor relaţii, dar deocamdată e cazul să ne concentrăm la obiectivul pe care îl avem. Nu numai relaţiile bilaterale vor fi analizate, şi sunt deja analizate, dar inclusiv posibilităţile de repoziţionare într-un context mai larg, european sunt luate în discuţie la Bucureşti“.

De asemenea, întrebat dacă crede că problemele cu justiţia invocate în scrisoarea celor doi miniştri ar putea fi rezolvate în timp util pentru aderarea în octombrie 2011, Orban s-a arătat rezervat. “Dacă luăm foarte clar ce mai are de îndeplinit (România n.r.) în ce priveşte Mecanismul, după părerea mea nu sunt motive de optimisim prea mare, având în vedere că probabil, în cel mai bun caz Mecanismul ar putea fi finalizat la mijlocul anului 2012. Sunt foarte multe chestiuni care mai trebuie să fie rezolvate în continuare. În mod cert, CE va dori să vadă cum noile coduri vor intra în vigoare şi vor fi implementate, asta se va întâmpla numai la sfârştiul lui 2011, începutul lui 2012. Sunt şi alte elemente care nu pot fi rezolvate pe termen scurt. Dacă ne-am lua strict după ceea ce scrie în această scrisoare, se vorbeşte de progrese ireversibile în domeniu, practic am vorbi de un termen mult mai lung decât ne dorim noi“, a apreciat consilierul prezidenţial.

Întrebat dacă aderarea ar putea fi întârziată chiar cu un an sau doi, el a spus “Există şi riscul ăsta, nu îl excludem pe loc, dar trebuie să continuăm să incercăm să obţinem o aderare cât mai apropiată de termenul fixat iniţial”.

Orban a apreciat că România ar trebui ca, în context mai larg, european, să se repoziţioneze şi să analizeze “mai cu atenţie ce poate face, care sunt pârghiile pe care le are, care sunt vulnerablităţile şi să încerce să găsească soluţii pentru ele”. “Într-un context mai larg, nu sunt foarte mulţumit de situaţia în care se află România în momentul de faţă, are destule vulnerabilităţi, pe care le aveam şi la momentul aderării, unele au apărut în plus şi ele vor trebui gestionate au să dispară”, a completat Orban.

El a precizat că România ar trebui să folosească pârghiile pe care le are, dând exemplu numărul de voturi din Consiliul European. “Există posibilitatea la un moment dat să orientăm deciziile într-un sens sau altul. Putem să folosim aceste lucruri pe o scară mai largă şi urmărind interesele pe care le avem”, a arătat consilierul.

El a mai spus că dialogul cu reprezentanţi ai Franţei şi Germaniei “va continua de o manieră intesivă”, dar şi dialogul cu Comisia Europeană şi Parlamentul European, al cărui punct de vedere nu va putea fi ignorat în luarea unei decizii privind aderarea României la Schengen.

sursa realitatea.net

Leonard Orban: România nu are un plan B pentru aderarea la Schengen
Rate this post
Dec 212010
 

Oamenii de ştiinţă japonezi au produs un şoarece modificat genetic care cântă precum o pasăre.

Echipa de cercetători de la Universitatea din Osaka cresc şoricei modificaţi genetic care sunt predispuşi să copieze greşit ADN-ul, având astfel şanse mai mari să dezvolte mutaţii.

Şoricelul cântător a fost creat ca parte din proiectul “Şoarecele evoluat”. Ei speră că va oferi noi informaţii despre evoluţia limbajului.

“Mutaţiile stau la baza evoluţiei. Am modificat şoriceii timp de generaţii întregi pentru a vedea ce se întâmplă (…) Am verificat şoarecii nou-născuţi unul câte unul…într-o zi am descoperit unul care cântă ca o pasăre”, a spus liderul cercetătorilor, Arikuni Uchimura.

El a declarat că şoricelul cântător s-a născut din întâmplare, dar trăsătura va fi transmisă şi generaţiilor următoare.

“Am fost surprins pentru că mă aşteptam să apară şoareci diferiţi fizic”, a spus el.

Laboratorul are acum peste 100 de şoricei cântători, pentru cercetări ulterioare.

Echipa speră că va găsi la şoricei informaţii despre evoluţia limbajului uman, aşa cum alţi oameni de ştiinţă  studiază păsările cântătoare pentru a-i ajuta să înţeleagă originea limbajului oamenilor.

“Şoarecii sunt mai buni decât păsările întrucât sunt mamifere şi sunt mai apropiate de oameni în ceea ce priveşte structura creierului şi alte aspecte biologice”, a spus Uchimura.

“Acum cercetăm dacă sunetele noi emise de un şoarece îi afectează pe şoriceii normali din acelaşi grup…în alte cuvinte dacă are conotaţii sociale”, a zis cercetătorul, adăugând că şoriceii normali chiţăie la stres, în principal.

sursa realitatea.net

Şoricelul care cântă ca o pasăre, creat de oamenii de ştiinţă japonezi
Rate this post
Dec 212010
 

Floarea pasiunii ajută la înlăturarea agitaţiei nervoase, a insomniei uşoare şi a durerilor gastrointestinale provocate de nervozitate şi la scăderea anxietăţii.

Floarea pasiunii a fost desemnată planta medicinală a anului 2011 de o echipă de cercetători din domeniul evoluţiei istorice a plantelor medicinale de la Universitatea din Wurtzburg, potrivit agerpres.ro.

Faţă de multe medicamente psihotropice, floarea pasiunii nu are efecte de relaxare a muşchilor, ceea ce o face să fie un sedativ general bun, care poate fi luat în cursul zilei.
sursa realitatea.net

Floarea pasiunii, desemnată planta medicinală a anului 2011
Rate this post