May 062011
 

 

Exporturile de produse petroliere ale României au fost, anul trecut, cu doar 64% mai mari decât importurile, în condiţiile în care anii trecuţi le depăşeau de câteva ori, scrie e-nergia.ro

 

Acum zece ani, în România funcţionau 10 rafinării, cinci mari şi cinci mici. De-a lungul timpului, majoritarea s-au închis, astfel că în momentul de faţă mai funcţionează doar trei rafinării mari şi una mică: Petromidia Năvodari, Petrobrazi Ploieşti, Petrotel Lukoil Ploieşti şi, respectiv, Vega Ploieşti. Ultima rafinărie închisă, Arpechim Piteşti, pe care proprietarul, compania OMV Petrom, a decis s-o închidă definitiv după ce a încercat fără succes, timp de un an, să o vîndă.

Despre cauzele închiderilor s-a tot explicat. Unul dintre efectele mai puţin discutate este acela al balanţei comerciale a României în ceea ce priveşte produsele petroliere: în lipsa unor noi capacităţi de rafinare şi pe fondul creşterii cererii de carburanţi, România riscă să ajungă, din mare exportator net, importator net. Amintim că prima rafinărie de ţiţei din lume a fost construită în România, acum un secol şi jumătate, la Ploieşti.
Vezi pe e-nergia.ro care au fost importurile şi exporturile de carburanţi în ultimii ani şi cum riscă România să devină importator net de benzină.

Money

MONEY.ro


Rate this post
May 062011
 

 

Succes fără precedent pentru medicina românească. Specialiştii de la Institutul Clinic Fundeni au realizat în premieră o operaţie de transplant cu ficat împărţit. Două vieţi au putut fi salvate, după ce ficatul unui tânăr, aflat în moarte cerebrală, a fost donat unor bolnavi.

 

2011-05-06 07:48:56
Specialiştii de la Institutul Clinic Fundeni au realizat în premieră o operaţie de transplant cu ficat împărţit

închide
Specialiştii de la Spitalul Fundeni au realizat în premieră un transplant cu ficat împărţit / FOTO: RTV

Un singur ficat disponibil şi doi tineri de 17 şi 24 de ani care se luptau cu moartea. Ambii aveau nevoie urgentă de un transplant. Trebuia făcută o alegere, însă profesorul Irinel Popescu, împreună cu două echipe de medici, le-au dat o nouă şansă la viaţă ambilor pacienţi.

“Având de ales între două cazuri la fel de grave, am luat această decizie, să efectuăm ceea ce se cheamă “operaţie de transplant cu ficat împărţit”. Operaţiile, ambele au fost foarte dificile tehnic. În primul rând, operaţia de împărţire a ficatului a fost dificilă. Fiecăruia dintre cei doi primitori trebuie să îi ajungă o porţiune de ficat care să îi asigure supravieţuirea imediată”, a explicat doctorul Irinel Popescu.

Operaţiile s-au efectuat după tehnica transplantului de la donator în viaţă, precum mamă, tată sau rude apropiate. În timp, fragmentul de ficat implantat se regenerează şi ajunge la dimensiuni normale. Familiile pacienţilor văd realizarea medicilor drept o minune.

“Au zis că se simte foarte bine, că analizele au ieşit bune. Eu i-am dat prima viaţă băiatului, iar domnul profesor Irinel Popescu i-a dat a doua viaţă. Îi mulţumesc din tot sufletul”, a spus mama unuia dintre pacienţi.

Cele două vieţi au putut fi salvate după ce familia unui tânăr, intrat în moarte cerebrală în urma unui accident rutier, a decis să îi doneze ficatul.

În România, numărul donatorilor este mic în comparaţie cu numărul tot mai mare al pacienţilor cu boli grave. Astfel, operaţia de transplant cu ficat împărţit reprezintă o bună soluţie.

Money

MONEY.ro

 

Rate this post
May 062011
 

 

Discutabil, în prezent există doar două mari superi puteri pe planetă: Statele Unite şi China. Cum stau, însă, lucrurile şi pe Internet? Vezi pe MONEY.ro care sunt detaliile comparaţiei.

 

În urmă cu 10 ani, Statele Unite erau de departe cea mai mare ţară de pe Internet. Nu mai este cazul. A căzut pe locul doi surclasată de către China, la o diferenţă notabilă.

Vezi pe MONEY.ro cum arată războiul dintre China si SUA pe internet

Money

MONEY.ro

 

Rate this post