Jun 222011
 

 

Un supercomputer japonez dezvoltat de Fujitsu şi un institut nipon de cercetare a preluat poziţia întâi în topul celor mai tari supercomputere, devansând un sistem chinez care se situa pe locul întâi în noiembrie anul trecut, scrie guardian.co.uk.

 

Supercomputerul K a fost dezvoltat de Fujitsu, se află la Kobe şi dispune de 68.000 de procesoare 8-core, puterea sa de calcul fiind 8,162 petaflopi (8,162 milioane de miliarde de operaţiuni pe secundă). Supercomputerul japonez devansează liderul din noiembrie anul trecut, Tianhe-1A din China, s-a anunţat în cadrul unei conferinţe de supercomputing în Hamburg.

Clasamentul celor mai performante supercomputere din lume este publicat de două ori pe an, în iunie şi în septembrie, iar în 2004 a fost utlima dată când un computer japonez a fost lider.

În Top Zece se află acum cinci sisteme din SUA, câte două din Japonia şi China şi unul din Franţa. China avansează enorm, iar de la ultima ediţie şi până în prezent numărul supercomputerelor din Top 500 a ajuns de la 42, la 62.

Supercomputerul “K” este în plină dezvoltare, iar în 2012 va atinge o capacitate de calcul de peste 10 petaflopi. El va fi utilizat pentru calcule complexe în domenii precum climatologie, meteorologie, prevenirea catastrofelor şi medicină.

Money

MONEY.ro

 

Rate this post
Jun 222011
 

 

Cercetătorii au demonstrat că oamenii au, într-adevăr, un al şaselea simţ, care le permite să detecteze câmpurile magnetice.

 

Testele au arătat că omenirea are acelaşi simţ înăscut al câmpului magnetic terestru pe care îl au şi animalele.

Animalele folosesc câmpurile magnetice pentru a parcurge distanţe foarte mari în timpul migraţiilor sau, în cazul păsărilor, pentru a “vedea” unde merg.

Neurobiologul Steven Reppert, de la Universitatea Massachusetts spune că al şaselea simţ este extrem de important în migraţiile animalelor. “Poate această proteină are aceeaşi funcţie – de a simţi câmpurile magnetice – şi la oameni”, a spus Reppert.

Testele au inclus şi examinarea procesului prin care lumina intră în ochiul unei păsări, lucru care i-a fascinat pe cercetători timp de peste 30 de ani.

La sfârşitul anilor  ’70, fizicianul Klais Schulten a descoperit că păsările navighează cu ajutorul reacţiilor lor biochimice, sensibile la geomagnetism, din ochi. Testele au arătat că celule speciale din ochi au această funcţie folosind proteina denumită cryptochrome.

Profesorul Reppert şi echipa sa au folosit musculiţe Drosofila şi au înlocuit versiunea lor de cryptochrome cu echivalentul uman. Grupul a demonstrat apoi că musculiţa reacţionează la un câmp magnetic generat electric, în acelaşi fel cum ar fi făcut dacă aveau propriul cryptochrome.  Acest lucru arată că proteina umană cryptochrome are capacitatea moleculară de a funcţiona într-un sistem sensibil la câmpurile magnetice.

Noul studiu a fost publicat în revista Nature Communications.

Money

MONEY.ro

 

Rate this post
Jun 222011
 

 

Prima staţie de alimentare a maşinilor electrice din România a fost inaugurată miercuri în Bucureşti, în prezenţa ministrului Mediului, Laszlo Borbely, care a încurajat autorităţile locale şi centrale să sprijine astfel de iniţiative, considerate benefice şi cu un impact major în reducerea poluării.

 

“Se discută despre dezvoltare durabilă, despre resursele de energie regenerabilă, despre posibilităţile viitorului. Administraţia publică centrală şi locală trebuie să asigure condiţiile necesare pentru maşinile care nu poluează şi să dea o şansă producătorilor să introducă pe piaţă astfel de automobile. Dacă nu ai o infrastructură bine pusă la punct, este greu să te deplasezi dintr-un oraş în altul”, a subliniat Borbely.

În acest context, demnitarul a spus că va discuta cu cu primăriile, companiile şi supermarketurile care au posibilitatea să amplaseze staţii de alimentare pentru maşini electrice. Potrivit lui Laszlo Borbely, populaţia poate fi convinsă să utilizeze automobile cu un grad scăzut de poluare “numai prin decizii economice şi politice”.

“Vom analiza polisibiltăţile prin care să sprijinim astfel de iniţiative”, a afirmat demnitarul, care a subliniat că, prin Carta Verde a Transportului, se preconizează ca până în 2030 jumătate dintre maşinile din Uniunea Europeană să fie pe bază de hibrid sau electrice.

Alimentarea cu energie electrică se poate face la orice priză, chiar şi în garajul propriu, însă costul unui încărcător variază între 400 de euro şi 7.000 de euro, în funcţie de durata de încărcare. Încărcarea normală durează între şase şi opt ore, cea rapidă se face între două şi trei ore, iar încărcarea foarte rapidă durează între 20 şi 30 de minute. Încărcarea la staţiile de alimentare se poate face pe bază de carduri personalizate pentru utilizatorul maşinii electrice, iar un “plin” costă între trei şi şase lei.

Inaugurarea primei staţii de încărcare pentru automobile electrice din România şi a primei maşini electrice Mitsubishi a avut loc la sediul CNTEE Transelectrica SA. Bucureşti.

Money

MONEY.ro

 

Rate this post