Nov 292010
 

Energia electrică pentru consumatorul final s-ar putea scumpi cu 30% până în 2017, din cauza faptului că furnizorii de electricitate cumpără certificate verzi, iar proiectele pe energie regenerabilă se vor înmulţi, a declarat directorul din ANRE, Zoltan Nagy-Bege.

“ANRE a făcut câteva calcule privind efectul producerii de energie din surse regenerabile, pentru perioada 2010-2010. Astfel, certificatele verzi care ar putea majora preţul final energiei cu 33 de euro pe fiecare MWh produs, dacă se vor realiza proiectele de producţie energie din surse regenerabile preconizate. Maximul ar fi în 2017 şi ar presupune o creştere cu circa 30% a preţului electricităţii, ce va fi suportată de consumatorul final”, a declarat luni, într-o conferinţă, directorul Departamentului Reglementare în domeniul Eficienţei Energetice din Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Zoltan Nagy-Bege.

Un certificat verde este un document care atestă o cantitate de 1 MWh de energie electrică produs din surse regenerabile de energie. Potrivit legii, un certificat verde costă între 27 şi 55 de euro, iar în ultimii ani acesta a fost achiziţionat la un preţ foarte apropiat de preţul maxim admis de lege.

În plus, începând din anul 2013, potrivit normelor UE, producătorii de energie vor plăti şi certificatele de emisii de dioxid de carbon. Termocentralele primesc de la stat astfel de certificate, în funcţie de emisii şi de consum. Pe burse, certificatele de emisii de dioxid de carbon costă între 15 şi 25 euro.

Certificatele verzi se tranzacţionează centralizat în România (şi de la început la Operatorul Pieţei de Energie Electrică din România – OPCOM) din 16 noiembrie 2005. Dacă în anul 2005 operatorul a tranzacţionat 7.241 de certificate verzi, numărul acestora a crescut de la an an, la 20.939 în anul 2006, 41.367 în 2007, apoi la 110.109 în anul 2008, ajungând în 2009 să tranzacţioneze în total 169.880 certificate verzi. De la începutul anului 2010 şi până în prezent, OPCOM a tranzacţionat peste 243.000 certificate verzi.

sursa realitatea.net

Rate this post
Share and Enjoy:
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • Google Buzz
  • LinkedIn
  • MySpace

 Leave a Reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

(required)

(required)