Jan 102011
 

Schimbarea climatică ar putea antrena dispariţia a trei sferturi din gheţarii Alpilor până în anul 2100 şi a unei părţi din Antarctica până în anul 3000, făcând să crească nivelul mărilor cu 4 m, arată două studii publicate duminică.

Aceste cercetări, publicate de revista Nature Geoscience, pun în valoare două aspecte mai puţin cunoscute ale schimbării climatice: efectul ei asupra gheţarilor şi impactul său pe termen foarte lung, scrie Agerpres.

Primul studiu estimează că gheţarii de pe munte vor pierde 15-27 % din volumul lor până în 2100. Aceasta “ar putea avea efecte substanţiale asupra hidrologiei regionale şi a disponibilităţii resurselor de apă”, avertizează el.

Unele regiuni vor fi mai afectate decât altele în funcţie de altitudinea gheţarilor lor, natura terenului şi localizarea lor, mai mult sau mai puţin sensibili la încălzirea climatică.

Astfel, Noua Zeelandă ar putea pierde 72 % în medie /între 65 şi 79 %, în funcţie de marja de eroare/ din gheţarii săi, iar Alpii – 75 % /între 60 şi 90 %/. În schimb, această cifră nu ar fi decât 8 % pentru gheţarii din Groenlanda şi 10 % pentru cele mai înalte masive asiatice.

Această topire ar urma să antreneze o creştere a nivelului mărilor cu 12 cm în medie până la sfârşitul secolului, adaugă studiul.

sursa realitatea.net

Rate this post
Share and Enjoy:
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • Google Buzz
  • LinkedIn
  • MySpace

 Leave a Reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

(required)

(required)