Jun 282011
 

 

Protest al artiştilor faţă de decizia fiscului, de a-i obliga să plătească TVA pe ultimii 5 ani, pentru că au avut contracte de drepturi de autor. Decizia îi priveşte pe cei cu venituri anuale de peste 35.000 de euro.

 

“Din câte ştiu eu, sper să nu am vreo surpriză, nu am probleme cu fiscul. Mă deranjează tipul acesta de presiune care îmi aminteşte de vremurile lui Ceauşescu”, a declarat Florin Chilian, muzician.

Artişii susţin că statul nu ar trebui să îi trateze ca pe nişte simpli vânzători de bunuri.

“Noi nu tăiem factură. Deci nu facem prestări de servicii şi nici vânzări de obiecte corporale, cum se zice. Adică, nu vindem nişte materiale. Noi exersăm o vocaţie”, a declarat actorul Dorel Vişan.

Artiştii susţin că decizia ANAF – ului este un abuz.

“Cred că este una din încercările de a arunca cu un soi de praf în ochi. Sunt oameni care au încercat să muncească, să creeze. Nu consider asta a fi o evaziune câtuşi de puţin”, a spus actriţa Maia Morgerstern.

“Ţinta reală sunt zariştii. E lumea presei. Dar, mă rog, sunt şi artiştii. Deci artiştii sunt victime colaterale”, a explicat actorul Mircea Diaconu.

Preşedintele ANAF spune că taxarea artiştilor este prevăzută chiar de codul fiscal.

“Acea lege care spune foarte clar că au obligaţia după ce depăşesc plafonul de 35.000 de euro să se înregistreze şi să plătească TVA este legea numită codul fiscal”, a declarat Sorin Blejnar, preşedintele  ANAF.

Money

MONEY.ro

 

Rate this post
Share and Enjoy:
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • Google Buzz
  • LinkedIn
  • MySpace

 Leave a Reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

(required)

(required)