Jun 112010
 

Mulţumită unei bune sincronizări, a cercetării şi cu puţin noroc, oamenii de ştiinţă au identificat o planetă care s-a format în doar 12 milioane de ani.

Beta Pictoris este un sistem solar foarte apropiat de noi, la doar 63 de ani lumină şi este extrem de tânăr, cu o vârstă de doar 12 milioane de ani. Oamenii de ştiinţă au determinat că există o mare posibilitate ca în discul de materie din jurul stelei să fie deja o planetă gazoasă care s-a format extrem de repede.

Steaua din Beta Pictoris este cu 75% mai mare decât Soarele nostru, iar în jurul ei se găseşte un disc de praf şi gaze, fiind şi primul de acest fel detectat în jurul unei alte stele. Potrivit discovery.com, studii ulterioare au arătat o deformare a discului de materie şi comete care plonjau înSoare, observaţiile sugerând că sunt influenţate de gravitaţia unei planete uriaşe.

Astronomii avea un posibil suspect încă de acum doi ani, dar nu puteau elimina posibilitatea ca obiectul să fie de fapt o stea din fundal. Imaginea a fost realizată în 2003, dar planeta a fost identificată de astronomi abia în 2008, după apariţia unor tehnologii mai bune.

După observaţii făcute în 2008 şi 2009, s-a remarcat că obiectul apărea şi dispărea în cadrul discului de materie, fiind astfel eliminată complet posibilitatea unei stele din fundal. Pentru că orbitează foarte aproape de steaua sa, aproximativ la aceeaşi distanţă ca planeta Saturn, astronomii cred că obiectul este o planetă formată acolo şi nu o pitică maro prinsă de plasa gravitaţională, primind numele de Beta Pictoris b cu o masă de nouă ori mai mare decât cea planetei Jupiter.

Astronomii cred că Beta Pictoris b nu va mai creşte, fiind prea puţine gaze rămase în discul de materie din jurul stelei. Pe de altă parte, planete telurice, ca Mercur, Venus, Pământ şi Marte s-ar putea încă forma.

sursa realitatea.net

Astronomii au găsit o planetă care s-a format incredibil de repede
Rate this post
Share and Enjoy:
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • Google Buzz
  • LinkedIn
  • MySpace

 Leave a Reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

(required)

(required)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.