Oct 182010
 

Preşedintele Traian Băsescu a declarat luni că i-a mulţumit omologului său maghiar pentru modul în care guvernul de la Budapesta a gestionat catastrofa ecologică petrecută în 4 octombrie la Ajka, în aşa fel încât România nu a fost afectată.

“Am mulţumit domnului preşedinte pentru felul în care guvernul maghiar a gestionat incidentul din Ajka, în aşa fel încât România nu a fost afectată, şi mulţumim încă odată”, a spus preşedintele Traian Băsescu după o întâlnire cu omologul său ungar Pál Schmitt, aflat în vizită oficială în România.
Nouă persoane au murit în urma deversării de deşeuri toxice din 4 octombrie, în vestul Ungariei, iar150 au fost rănite. Budapesta a cerut oficial ajutor Protecţiei civile europene.

Fluxul de reziduuri toxice a ajuns săptămâna trecută în Dunăre, unde a provocat moartea a numeroşi peşti.

Circa 600.000 – 700.000 de metri cubi de reziduuri chimice au inundat şase localităţi din apropiere de uzina Ajkai Timfoldgyar, situată în oraşul Ajka, la 160 de kilometri sud-vest de Budapesta. Reziduurile provenite din producţia de aluminiu conţin metale grele şi sunt toxice, dacă sunt înghiţite, au anunţat autorităţile locale. Trei regiuni ungare au decretat starea de urgenţă – Veszprem, Gyor-Moson-Sopron şi Vas.

sursa realitatea.net

Rate this post
Share and Enjoy:
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • Google Buzz
  • LinkedIn
  • MySpace

 Leave a Reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

(required)

(required)