Mar 152010
 

Şeful statului a pus plecarea PNL şi PSD de la consultările pe tema revizuirii Constituţiei pe seama faptului că acestea sunt conduse de preşedinţi aflaţi la început de mandat, care vor să-şi impună poziţia în raport cu Guvernul. "Aici, însă, erau la chemaţi la consultări pe un subiect de interes naţional", a subliniat Băsescu. Acesta a precizat că va mai chema şi în viitor independenţii la consultări.

“Subiectul pentru care am convocat partidele politice este legat de începerea procesului de modernizare a României care trebuie să aibă în vedere, în primul rând, rezultatul din noiembrie 2009. Dar acesta a fost doar unul din aceste puncte. Procesul de modernizare nu poate implica doar revizuirea, ci un sistem întreg de legi. Aşa cum am făcut şi cu alte ocazii, am invitat partidele şi grupul independenţilor. Am mai avut o asemenea întâlnire în această formulă, pe 6 decembrie. Astăzi a existat această reacţie a domnului Antonescu, care nu a mai dorit să rămână la discuţii. Pe 6 decembrie, când vroia să-l instaleze pe domnul Johannis premier, a rămas. Acelaşi lucru l-a făcut apoi şi domnul Ponta. Voi continua să invit indepedenţii atâta vreme cât au fost recunoscuţi în Parlament: au grupuri independente. Excluderea prezenţei unei parlamentari este anti-democratică. Cred că sunt reacţii de început, sunt preşedinţi proaspăt aleşi, care doresc să-şi impună statutul în raport cu Guvernul, numai că aici nu erau la Guvern, ci la consultări cu preşedintele pe un subiect care vizează interesul naţional. Am să le transmit o invitaţie la oa 18.00 numai PNL şi PSD special”, a declarat preşedintele Traian Băsescu, luni, la finalul consultărilor cu partidele de la Cotroceni.

“Am consultat un consens în clasa politică pe tema revizuirii Constituţiei. Nu mai există niciun partid care să recunoască necesitatea revizurii ei. Este un proces de negociere, pe care dacă va fi nevoie, îl voi media. Ceea ce românii au votat la referendumul din noiembrie nu poate fi negociat şi mediat. Referendumul este consultativ, dar nu opţional. Legea nu poate să sune precum întrebările puse la referendum. La asta se referă termenul consultativ. Termenul de consultativ se referă la modul în care este transpus în lege rezultatul referendumului şi nu la dreptul Parlamentului de a se opune votului suveran. Poporul român la referendum nu a delegat niciun partid să-l reprezinte. Din acest motiv, opţiunile românilor nu pot face obiect de mediere şi negociere. Altfel toate opţiunile partidelor pot fi luate în consideraţie”, a continuat şeful statului.

“Acest proces de modernizare trebuie desfăşurat pe toate palierele. Nu numai modernizarea Constituţiei. Şi aici am amintit reprezentanţilor partidelor că în Parlament se află Codul de Procedură Penală, Codul de Procedură Civilă care trebuiesc adoptate cât mai repede”, a spus preşedintele, care a invocat şi alte priorităţi pe care ar trebui să le aibă în vedere partidele şi Parlamentul: acordul Nabucco, descentralizarea, Legea pensiilor, diminuarea birocraţiei legate de accesarea fondurilor europene.

Băsescu a transmis şi un avertisment:  “Dorinţa mea este să am o prezenţă cât mai discretă în viaţa publică, dacă nu sunt nevoit să apăr voinţa românilor. Dacă partidele nu au predispoziţie să reprezinte suveranitatea poporului, mă voi vedea obligat să apăr ceea ce au votat românii în intervenţii publice. Acest lucru l-am spus partidelor. Mandatul meu nu poate fi afectat de revizuirea Constituţiei. Toate poveştile inventate de unii că doresc întărirea puterilor preşedintelui, nu mă vizează. Nu am interese, am o experienţă adunată într-un mandat şi aş vrea ca ea să fie transpusă în Constituţie pentru a avea un stat eficient. Efortul meu este să vorbesc cu toate partidele, pentru că domnul Antonescu şi Ponta m-au ascultat doar pe mine. Eu ţin să le cunosc punctele de vedere. Este ceea ce încerc să construiesc: un consens pe modernizarea statului. Doar modernizarea Constituţiei este prea puţin. Iar o parte din legile acestea sunt în Parlament. Cred că toate partidele sunt de acord că avem nevoie de o nouă reorganizare administrativă. Nimeni nu mai poate vorbi de proiecte regionale câtă vreme noi suntem cu organizarea de dinainte de 1989. Reorganizarea este esenţială”, a subliniat preşedintele.

sursa:realitatea.net

Băsescu cheamă din nou PSD şi PNL la consultări marţi, la ora 18.00
Rate this post
Share and Enjoy:
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • Google Buzz
  • LinkedIn
  • MySpace

 Leave a Reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

(required)

(required)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.