Jun 272010
 

Dacă acordul ar fi fost semnat, naţiunile care vânează balene ar fi fost supravegheate strict timp de 10 ani.

Încercările de a ajunge la un compromis între naţiunile care vânează balene şi oponenţii lor au eşuat. După două zile de discuţii private, delegaţii au precizat că nu au reuşit să se înţeleagă asupra principalelor probleme.

Înţelegerea ar fi pus vânătoarea de balene ale Islandei, Japoniei şi Norvegiei sub strictă supraveghere internaţională timp de 10 ani.

Discuţiile despre “procesul de pace” au durat doi ani şi se mai preconizează o perioadă de convorbiri.

“După doi ani de negocieri, se pare că procesul nostru a intrat în impas”, a declarat comisarul SUA, Monica Medina.

SUA a fost una din naţiunile care a împins procesul către un compromis, iar Medina a precizat că eşecul nu este din vina nimănui.

Ţările latino-americane au spus, însă, că propunerile nu le-au fost pe plac. “Legitimează vânătoare ştiinţifică de balene în oceanul Sudic de către Japonia, iar acest lucru nu reduce substanţial numărul de exemplare prinse”, a precizat reprezentantul Argentinei, Susana Luiz Cerutti.

Naţiunile care s-au pronunţat împotriva vânătorii de balene vor să transforme acordul într-un document legal de conservarea acestora, lucru cu care japonezii nu sunt de acord.

Japonezii au subliniat că pentru ei înţelegerea a picat, unul din motive fiind faptul căUniunea Europeană şi ţările latino-americane doresc ca niponii să îşi termine programul de vânătoare în Antarctica într-o perioadă precisă.

Dat fiind aceste lucruri, situaţia rămâne momentan aceeaşi. Nu se ştie cu exactitate dacă vor mai exista discuţii sau negocieri pe această temă şi ce se va putea face în continuare pentru salvarea balenelor.

sursa realitatea.net

Blestemul balenelor: Naţiunile nu au reuşit să ajungă la un consens privind protecţia lor
Rate this post
Share and Enjoy:
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • Google Buzz
  • LinkedIn
  • MySpace

 Leave a Reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

(required)

(required)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.