Nov 192010
 

Ecologiştii au lansat vineri un apel pentru a ajuta unele din cele mai ciudate mamifere din lume, în lupta lor pentru supravieţuire.

Animalele, inculsiv tapiri cu bot-tub şi furnicari cu solzi, sunt descrise drept“răţuştele cele urâte” ale naturii cărora le este foarte greu să concureze împotriva animalelor “fotomodele”, precum urşii polari, panda sau tigrii.

Campania a fost lansată pentru a atrage finanţarea necesară salvării lor de la extincţie, spun experţii.

Speciile au fost adăugate pe lista celor 100 de mamifere diferite din punct de vedere evoluţionar şi în pericol de dispariţie, listă cunoscută drept Edge (Marginea).

Mamiferele Edge sunt unice şi reprezintă diversitatea vieţii pe Pământ“, a declarat Carly Waterman, managerul programului Edge de la Societatea Zoologică de la Londra.

“Dacă aceste specii dispar, caracteristicile lor extraordinare şi comportamentele lor unice vor fi pierdute pentru totdeauna”, a mai spus Waterman.

Primul animal care a fost introdus în lista Edge, delfinul Yangtze, a dispărut deja.

Printre speciile recent intrate în listă sunt şi echidna cu cioc lung a lui Attenborough, leneşul pigmeu cu trei degete, tapirul asiatic, galago pitic Rondo, lemurul cu alb şi negru, delfinul de Gange, pangolinul chinez şi bivolul de pădure Saola.

Delfinul Yangtze

Lemurul alb şi negru

Echidna cu cioc lung a lui Attenborough

Leneşul pigmeu cu trei degete

Tapirul asiatic

Galago pitic Rondo

Delfinul de Gange

Pangolinul chinez (furnicarul cu solzi)

Rate this post
Share and Enjoy:
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • Google Buzz
  • LinkedIn
  • MySpace

 Leave a Reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

(required)

(required)