Nov 062010
 

Universităţi de prestigiu din Marea Britanie, Olanda, Danemarca, Elveţia, SUA, Singapore şi Spania îşi vor prezenta ofertele educaţionale în zilele de 6 şi 7 noiembrie la hotelul Hilton din Bucureşti, în cadrul târgului educaţional “World Educational Fair 2010”.

Organizatorii târgului le oferă tuturor aplicanţilor la studii în străinătate şansa de a câştiga o bursă în valoare de1200 de euro. Principala condiţie de eligibilitate este de a fi acceptat la studii de licenţă sau de master la o universitate din Marea Britanie, Danemarca sau Olanda pentru anul academic 2011-2012.

Marea Britanie

Webster Graduate School London. Studenții pot candida pentru burse în cuantum maxim de 50% din taxa anuală de studiu, în funcție de performanțele academice. În schimbul acestor burse, studenții trebuie să lucreze în diferitele departamente ale universității.

Richmond, The American University in London. Studenţii care depun actele necesare pentru înscrierea la universitate în cadrul târgului şi care au o medie de peste 7,5 şi un rezultat TOEFL IBT de minim 90 de puncte, pot beneficia de o bursă garantată de 20% din taxa de studii. Pentru studenții motivați, care au o medie mare, bursa poate ajunge până la 5.500 de lire sterline. Elevii care au absolvit studiile medii după sistemul IB pot candida pentru o bursă anuală de4.000-5.000 lire sterline pe baza unor rezultate adecvate.

University of Glamorgan. Bursa ” Vice Chancellor’s for Endeavor”, în valoare de 2.500 lire sterline, este alocată studenţilor cu rezultate excepţionale, care sunt implicaţi în activităţile comunitare, sociale şi politice, sau în alte domenii alese de student. Pentru bursa “STEM Excellence Awards”, oferită studenţilor de la Ştiinţe, Tehnologii, Inginerie şi Matematică, este necesar un punctaj de 9.50 în diploma de bacalaureat.

Universitatea acordă şi burse sportive – dedicate studenţilor care vor participa în competiţii naţionale şi internaţionale – indiferent de sportul ales, sau specializarea studiată. Bursa poate ajunge la 500 de lire sterline pentru fiecare an academic, plus o finanţare anuală în valoare de 150 de lire.

University of Bradford. În cazul unui venit anual sub 38.300 lire sterline, studenţilor li se oferă o bursă de 2.100 de lire sterline. Aceasta este împărţită pentru cei 3 ani de studiu. Sunt oferite şi burse pentru studenţii din anul I (membrii UE) în cadrul facultăţilor de inginerie, design şi tehnologie (IDT). Cele mai multe burse sunt oferite specializărilor din domeniul ingineriei, inginerie – maşini şi automobile, tehnologii ale design-ului de automobile.

European Business School London. Sunt puse la dispoziţie o bursă completăşi două burse ce acoperă 50% din taxă, valabile pentru întreaga perioadă de studiu. Pentru aceste burse este organizat un concurs în care studenţii participă cu proiecte pe teme oferite de universitate. Cele mai bune șase proiecte sunt susţinute în Londra în faţa unei comisii.

University of Salford. Studenţii interesaţi de studii universitare se pot folosi de un împrumut asigurat de Student Loans Company, care poate acoperi şi anul pregătitor. De asemenea, Salford University oferă burse de până la 1.000 lire sterline, pentru studenţii acceptaţi la următoarele programe universitare: Fizică, Inginerie, Limbi moderne, Media şi limbi străine în afaceri, Computer şi jocuri video, Tehnologie media, Telecomunicaţii.

University of Huddersfield. Universitatea acordă ajutor financiar de 500 lire sterline anual pentru studenții ai căror familii au un venit sub 25 000 lire sterline. Majoritatea specializărilor beneficiază de perioadă de stagiu plătit.

Regents American College London. Studenții pot aplica pentru bursă pe baza performanțelor academice, ce acoperă 50% din taxa de studiu. La depunerea actelor trebuie trimis și un eseu, în care aplicantul să motiveze cu ce va contribui la viața universității.

London School of Film, Media and Performance. Studenţii pot aplica pentru burse de studiu în funcţie de rezultatele academice, care acoperă 50% din taxa de şcolarizare. La momentul depunerii documentelor va fi trimis şi un eseu în care solicitantul ar trebui să precizeze cu ce va contribui la viaţa universitară.

University of Hull. Studenţii se pot folosi de un împrumut pentru studenţi, asigurat de Student Loans Company, care poate acoperi şi anul pregătitor.

Singapore

Nanyang Technological University. “Nanyang Scholarship” este oferită doar pentru câteva specializări în cadrul studiilor universitare şi poate acoperi taxa de şcolarizare, taxele de manual şi o parte din taxa de cazare, cu condiţia ca studentul să aibe rezultate excelente în momentul aplicării şi să menţină aceleaşi rezultate pe toată perioada studiului.

Spania

IE University. Sunt oferite burse în valoare de până la 75% din taxa de şcolarizare, bazate pe rezultate şcolare excelente. După acordarea bursei, vor fi monitorizate rezultatele obţinute şi în funcţie de acestea, se va prelungi acordarea bursei pentru fiecare an universitar.

Statele Unite

Green River Community College. Studenţii nou înscrişi pot aplica pentru burse de merit pe baza notelor din perioada studiilor liceale. Bursele sunt în valoare de 300 – 2.000 dolari din taxa de studiu şi se împart pe cele trei semestre. Cei ce doresc să participe în programul International Student Ambassador pot primi ajutor financiar în valoare de pănă la 1.000 dolari pentru fiecare semestru. În timpul studiului, studenţii au posibilitatea de a primi între 1.500 şi 5.000 de dolari, lucrând part-time (16 ore/săptămână) în cadrul campusului.

Hawai’i Pacific University. Universitatea oferă burse pentru programele universitare pe baza rezultatelor academice, reprezentând între 20% şi 50% din taxa de şcolarizare. Bursa se reînnoieşte în fiecare an în cazul menţinerii rezultatelor academice bune. Studenţii care sunt dispuşi să lucreze în cadrul bazei universitare 10 ore pe săptămână primesc 50% reducere din taxa de şcolarizare.

Franţa

La Rochelle Business School . “Eiffel Scholarship” se acordă pentru programele de master şi doctorat, pentru realizări deosebite. “La Rochelle Business School Scholarship” se acordă în funcţie de venituri şi rezultate academice.

Universităţi Internaţionale

European University. Pentru anul academic 2009 – 2010 universitatea a oferit o bursă care reprezintă 30% din taxa de studii. Cerinţele au fost următoarele: medie de diplomă 9,50, minim 90 de puncte TOEFL IBT şi un eseu intitulat “The differences and similarities between the Spanish and Romanian people”.

sursa realitatea.net

Rate this post
Share and Enjoy:
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • Google Buzz
  • LinkedIn
  • MySpace

 Leave a Reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

(required)

(required)