Dec 092010
 

Se schimbă vremea. Meteorologii au emis o atenţionare de vreme rea pentru toată ţara. Mai exact va ninge şi va viscoli în toate judeţele. De asemenea, temperaturile vor scădea sub cele normale pentru această perioadă.

Avertizarea de cod galben este valabilă de joi de la ora 20.00 până vineri la ora 12.00. În intervalul menţionat vântul va prezenta intensificări temporare în toate regiunile, cu viteze ce vor depăşi la rafala 70-75 km/h, îndeosebi în sudul şi în estul ţarii. În nord, centru şi est, precum şi în zonele montane va ninge, local viscolit.

În regiunile vestice ploile se vor transforma în ninsori încă din aceasta dupa-amiază. Pe parcursul zilei de 10 decembrie precipitaţiile şi vântul vor diminua, dar vremea va intra într-un proces de răcire accentuată, devenind local geroasă.

“Răcirea care urmează să vină nu este una de scurtă durată, chiar se va accentua pentru începutul săptămânii viitoare. Ziua de astăzi este ultima zi caldă din acestan, cu astfel de temperaturi ne vom mai întâlni la anul. În jumătatea de nord, nord şi centru, mai ales, maximele vor fi negative. Concomitent cu procesul de răcire are loc transformarea precipitaţiilor de la ploaie la lapoviţă în ninsoare, chiar din această seară în partea de nord-vest a ţării şi la noapte în aproape toată ţara. Chiar şi la Bucureşti putem să avem fulgi de zăpadă, dar nu se va depune strat. La noapte va începe să ningă în aproape toate regiunile ţării. Mai mult, meteorologii spun că temperaturile vor scădea mâine şi cu 10 grade faţă de astăzi”, a declarat Elena Cordoneanu, meteorolog Realitatea TV.

sursa realitatea.net

Rate this post
Share and Enjoy:
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • Google Buzz
  • LinkedIn
  • MySpace

 Leave a Reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

(required)

(required)