Apr 012010
 

Fostul director general Adevărul Holding a declarat pentru REALITATEA.NET că în clipa de faţă îşi doreşte cel mai mult să fie lăsat în pace.

Întrebat cum comentează comunicatul de presă Adevărul Holding care înfăţişează plecarea conducerii managementului grupului în termeni armonioşi, Corneţeanu a declarat că nu vrea să facă declaraţii, din moment ce el nu a ales să-şi spele rufele în public, în ciuda scrisorii care a apărut în presă şi-i poartă semnătura: „Nu am ce să comentez, pentru că eu n-am dat nici un comunicat de presă, eu nu am ieşit în presă cu nimic. Era inevitabil ca scrisoarea mea către angajaţi să apară pe bloguri şi pe siteuri. E o scrisoare trimisă către vreo 1.800 de oameni şi era normal să se întâmple chestia asta. Ceea ce aveam eu de spus am spus oamenilor mei. Singurul lucru pe care l-aş vrea, şi le-aş dori asta şi celor care şi-au ales liniştea ca şi viitor, să fim lăsaţi în pace. Atât”.

Corneţeanu a mai precizat că în clipa de faţă nu are niciun proiect profesional. Cu toate că în scrisoarea sa a menţionat că „lucrurile până la un punct erau previzibile”, fostul director general a subliniat că nu şi-a căutat alteoferte de muncă cât timp a condus grupul: „Eu deocamdată sunt acasă. Ca director general nu mi-am permis să mă apuc să discut diferite planuri atâta vreme cât până azi-noapte eu eram în funcţie la Adevărul. Şi acum sunt într-o perioadă de preaviz de-acolo. Nu se pune problema că eu aş avea ceva în acest moment. Ştiu că pare incredibil, dar nu am. Şi nici nu m-am preocupat”. Întrebat despre eventualele oferte pe care ar fi putut să le primească de la izbucnirea scandalului în presă, Corneţeanu a spus că nu poate fi vorba de aşa ceva: „N-am primit între timp, probabil au început să mă sune unii, dar eu nici nu am răspuns astăzi la marea majoritate dintre telefoane”.

sursa ralitatea.net

Corneţeanu, pentru REALITATEA.NET: Vreau să fiu lăsat în pace
Rate this post
Share and Enjoy:
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • Google Buzz
  • LinkedIn
  • MySpace

 Leave a Reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

(required)

(required)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.