Apr 142010
 

Laptele şi brânza se pot tranforma în "hoţi" de calciu, dacă nu le consumăm corespunzător. În plus, ele pot favoriza producerea fracturilor, nefiind recomandate persoanelor cu osteoporoză, susţin medicii.

Laptele, brânza şi caşcavalul  sunt recunoscute ca surse de calciu,  însă atunci când sunt consumate în exces, ne scot calciul din oase, atenţionează medicii.

“Laptele şi brânza, având multe proteine şi fiind acide, scad pH-ul sângelui şi îl acidifică. În această situaţie, organismul se apără şi, obligatoriu, scoate calciul din oase, ca să echilibreze pH-ul sângelui şi să poată să rămână normal. Astfel, aceste alimente consumate în cantităţi mari ajung să ne fure calciul din oase şi devin nişte hoţi de calciu”, explică dr. Virgiliu Stroescu, medic nutriţionist şi endocrinolog la Policlinica Iancului din Bucureşti.

Laptele cu cacao blochează asimilarea calciului

Medicul îi atenţionează pe părinţi că acelaşi lucru este valabil şi pentru băutura preferată a copiilor, laptele cucacao. Aşadar, dacă le dăm copiilor această băutură, nu înseamnă că lichidul respectiv îi ajută şi la asimilarea calciului în organism.

“Este adevărat că laptele are mult calciu, dar în acelaşitimp, laptele este acid, pentru că are aminoacizi, şi va face şi ca sângele să fie acid. Pentru a se apăra, organismul absoarbe calciul din oase, ajungând în situaţia în care calciul din lapte să nu se absoarbă”, atrage atenţia dr. Stroescu.

În acest fel, medicul demontează şi mitul potrivit căruia persoanele care sunt bolnave de osteoporoză trebuie să mănânce multe produse lactate şi să-şi administreze pastile de calciu.

“Bătrânii suferă de lipsă de calciu nu pentru că nu mănâncă lactate, ci pentru că au hoţi de calciu. Şi, atunci, vârstnicii care mănâncă lapte în cantitate mare şi brânză multă vor face fracturi de oase şi osteoporoză”, atrage atenţia dr. Virgiliu Stroescu.

Cafeaua reduce cantitatea de calciu din organism

În categoria alimentelor care ne “fură” calciul din oase mai sunt şi carnea consumată în cantităţi mari, cafeaua, alcoolul, băuturile acidulate, tutunul.

“Să nu uităm că multă lume obişnuieşte să-şi înceapă ziua cu o cafea şi, apoi, mai beau câteva ceşti pe durata întregii zile. În plus, cafeaua este un excitant care fură energia pe care organismul o are de rezervă, şi nu o băutură care ne dă energie. Pe moment, poate te simţi mai energic, dar după câteva ore te simţi mai moleşit decât înainte”, precizează dr. Stroescu.

Totuşi, medicii nu neagă importanţa produselor lactate pentru organism, dar spun că totul trebuie consumat cu măsură.

Care e doza zilnică necesară de calciu

“Este foarte adevărat că lactatele consumate în cantitate mare ne fură calciul din oase, ca să se echilibreze pH-ul sângelui, însă în aceeaşi măsură se cunoaşte faptul ca zilnic avem nevoie de calciu. Cantitatea necesară diferă de la persoană la persoană, în funcţie de vârstă, sex şi cerinţe”, adaugă dr. Vera Daghie, medic nutriţionist la o clinică particulară din Bucureşti.

Aşadar, produsele lactate trebuie consumate în cantitate moderată.

“Doza zilnică necesară de calciu este de 500-1.000 mg în cazul adulţilor şi de până la 500 de mg, pentru copii. Cantitate de calciu diferă însă la produsele lactate şi de aceea trebuie să citim eticheta”, explică biologul Livia Nena.

sursa:realitatea.net

Cum ajung lactatele să “fure” calciul din oase
Rate this post
Share and Enjoy:
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • Google Buzz
  • LinkedIn
  • MySpace

 Leave a Reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

(required)

(required)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.