May 132010
 

Materia întunecată ar putea declanşa apăriţia spontană a găurilor negre în mijlocul unor stele exotice. Dacă este adevărat atunci ar putea fi identificată natura materiei întunecate

Arnaud de Lavallaz şi Malcolm Fairbairn de la King’s College din Londra s-au întrebat ce s-ar întâmpla dacă materia întunecată, care alcătuieşte majoritatea masei din galaxii, ar ajunge în inima unei stele neutronice.

Aceste stele sunt rămăşiţele unor supernove, fiind cele mai dense din universul cunoscut. Rezultatul depinde însă de natura materiei întunecate, potrivit revistei New Scientist.

Majoritatea teoriilor favorizează ideea că o particulă de materie întunecată este în acelaşi timp şi antiparticulă, ceea ce ar însemna că ar trebui să se anihileze atunci când se întâlnesc. Dar Lavallaz şi Fairbairn nu cred că această teorie ar putea fi corectă.

Cei doi cercetători au calculat ce s-ar întâmpla dacă aceste particule ar fi atrase de gravitaţia uriaşă a stelelor neutronice. Pentru că nu se anihilează reciproc, particulele materiei întunecate s-ar aduna în interiorul stelelor, formând un alt astru întunecat, mai mic şi mai dens care s-ar transforma repede într-o gaură neagră ce va înghiţi totul.

Dan Hooper de la Fermilab spune că scenariul celor doi cercetători este probabil pentru că existenţa particulelor de materie întunecată, care nu se anihilează reciproc, nu poate fi exclusă.

sursa:realitatea.net

De ce stelele neutronice au inimi întunecate
Rate this post
Share and Enjoy:
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • Google Buzz
  • LinkedIn
  • MySpace

 Leave a Reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

(required)

(required)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.