Jun 282011
 

 

Doar 30% dintre medicii stomatologi au contract cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), principalul motiv fiind evitarea birocraţiei, se arată într-un studiu dat publicităţii marţi de Societatea Română de Ergonomie Dentară (SRED).

 

Studiu mai relevă că, din punct de vedere juridic, medicii sunt organizaţi în principal (64%) sub formă de cabinet medical individual (CMI), în timp ce 29% dintre ei sunt organizaţi sub formă de SRL (neplătitor de TVA).

Majoritatea medicilor, mai precis 79% dintre ei, consideră că managementul cabinetului determină creşterea eficienţei cabinetului, iar 63% sunt de părere că managementul asigură o dezvoltare continuă a afacerii. Aceste procente reflectă faptul că medicii stomatologi înţeleg utilitatea managementului, însă răspunsurile cu privire la instrumentele de management utilizate în cadrul cabinetelor arată că ei au nevoie de pregătire şi înţelegere competentă în acest sens. Cursurile structurate oferite de către universităţi sunt astfel necesare la toate nivelurile.

În România sunt înregistrate aproximativ 11.000 de cabinete de stomatologie şi 2.200 de laboratoare de tehnică dentară.

Studiul a fost efectuat pe 300 de medici de medicină dentară, manageri de cabinete private la nivel naţional, în cele cinci regiuni de dezvoltare acoperite de proiectul de cercetare: Bucureşti, Bucureşti-Ilfov, Iaşi, Constanţa şi Timişoara. Acest proiect este cofinanţat prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, “Investeşte în oameni”.

Money

MONEY.ro

 

Rate this post
Share and Enjoy:
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • Google Buzz
  • LinkedIn
  • MySpace

 Leave a Reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

(required)

(required)