Aug 292010
 

Telescopul a descoperit şi o posibilă a treia planetă, de mărimea Pământului.

Două planete de mărimea lui Saturn au fost observate orbitând aceeaşi stea, au anunţat oamenii de ştiinţă de laNASA.

Descoperite la peste 2000 de ani lumină depărtare de Pământ, în constelaţia Lirei, cele două planete au fost denumite Kepler-9b şi Kepler-9c. Planetele au fost găsite de telescopul spaţial Kepler şi vor oferi informaţii preţioase despre formarea planetelor şi felul în care interacţionează unele cu celelalte.

Oamenii de ştiinţă de la Kepler au identificat şi o posibilă a treia planetă, mult mai mică decât vecinele sale dar de 1,5 ori mai mare ca Pământul.

Descoperirea vine după şapte luni de observaţii a peste 156.000 de stele, într-un proiect de căutare a planetelor de mărimea Terrei în afara sistemului solar.

Kepler-9b se află cel mai aproape de soare şi îl orbitează în 19,2 zile, iar Kepler-9c are o orbită de  38,9  zile.

Cea de-a treia “planetă” va fi analizată în continuare pentru a decide dacă este într-adevăr o planetă sau este un fenomen care mimează aspectul uneia.

Kepler a descoperit în primul an de funcţionare 700 de posibile planete.

Telescopul descoperă planetele prin detectare “sclipirilor” aproape imperceptibile, care au loc atunci când planeta trece prin faţa unei stele.

sursa realitatea.net

Două exoplanete de mărimea lui Saturn, descoperite de telescopul Kepler
Rate this post
Share and Enjoy:
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • Google Buzz
  • LinkedIn
  • MySpace

 Leave a Reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

(required)

(required)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.