Jun 272011
 

 

1.060 de specii noi au fost descoperite pe insula Noua Guinee din 1998 în 2008, însă defrişările necontrolate şi extinderea excesivă a terenurilor pentru agricultură le ameninţă existenţa, potrivit unui nou studiu WWF.

 

Raportul “Final Frontier: Newly Discovered species of New Guinea (1998 – 2008)”arată că 218 specii noi de plante, din care aproape 100 tipuri de orhidee, 43 de reptile şi 12 mamifere, inclusiv o specie unică de delfin, au fost descoperite pe insula tropicală în doar zece ani. La acestea se adaugă 580 de nevertebrate, 134 de amfibieni, două păsări şi 71 de peşti, printre care şi un rechin de râu, de 2.5m lungime.

“Acest raport arată că pădurile şi râurile din Noua Guinee sunt printre cele mai bogate în biodiversitate din lume. Dar ne mai arată şi că nechibzuinţa oamenilor poate duce chiar şi habitatele cele mai bogate în ruină“, a declarat dr. Neil Stronach, reprezentantul WWF Western Melanesia.

Noua Guinee este cea mai mare insulă tropicală de pe planetă şi este împărţită de două ţări: Papua Noua Guinee în est şi Indonezia în vest. Ea conţine cele mai multe jungle din lume, după Amazon şi Congo. Insula acoperă doar 0.5% din uscatul de pe Terra, însă găzduieşte 8% din speciile de pe planetă. Peste două treimi din păsările de aici sunt unice. Noua Guinee este şi casa celor mai pure râuri şi mlaştini, precum şi a recifelor de corali care alcătuiesc Triunghiul Coralilor, cu cea mai mare concentraţie din lume de corali şi peşti de recife.

“Dacă ne uităm la Noua Guinee din perspectiva diversităţii biologice, este mai mult un continent decât o insulă. Oamenii de ştiinţă au descoperit aici, în medie, două specii noi în fiecare săptămână, între 1998 şi 2008, un lucru senzaţional”, a declarat dr. Stronach.

Printre speciile descoperite se află şapte tipuri de peşti-curcubeu noi, incluzând peştele-curcubeu Allen (Chilatherina alleni), un şobolan gigantic lânos, varanul turcoaz, varanul negru, delfinul Orcaella heinsohni şi un rechin de râu de 2.5m lungime.

Frumuseţea incredibilă a Noii Guinee nu este însă apreciată de localnici. “Habitatele naturale ale insulei dispar într-o rată alarmantă. Pădurile sunt grav ameninţate de defrişări, minerit, comerţul ilegal cu viaţă sălbatică şi de agricultură, mai ales pentru uleiul de palmier”, spune dr. Eric Verheij, directorul programului de conservare, WWF Western Melanesia. În perioada 1972-2002, 24% din pădurile din Papua Noua Guinee au dispărut. Rata anuală a defrişărilor este de 3.4%. 70% din defrişări sunt ilegale.

Şobolanul gigantic lânos

Peşte curcubeu

Delfinul Chilatherina alleni

O nouă specie de orhidee

Money

MONEY.ro

 

Rate this post
Share and Enjoy:
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • Google Buzz
  • LinkedIn
  • MySpace

 Leave a Reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

(required)

(required)