Jul 252010
 

Durata maximă de rezidenţiat va fi astfel de şase, în loc de şapte ani ca până în prezent. VEZI LISTA SPECIALIZĂRILOR CU DURATA AFERENTĂ FIECĂREIA.

Durata maximă de rezidenţiat va fi astfel de şase, în loc de şapte ani ca până în prezent. VEZI LISTA SPECIALIZĂRILOR CU DURATA AFERENTĂ FIECĂREIA.

Durata de pregătire a proaspeţilor absolvenţi ai Universităţilor de Medicină  a fost redusă cu un an pentru 36 din cele 59 de specializări existente în România. Tinerii care se bucură de un rezidenţiat mai scurt sunt în majoritate, cei care au optat pentru specialităţi medicale sau paraclinice.

„Am scutit astfel 36 de ani pentru pregatirea în specialitate. Avem două avantaje prin aplicarea noilor prevederi. În primul rând vom obţine formarea mai rapidă a medicilor specialişti care intră să lucreze în spitalele din România, pe de altă parte venim în sprijinul medicilor care nu vor mai fi nevoiţi să aştepte ani intregi pentru a putea profesa. De asemenea, prin aceste măsuri ne vom alinia şi noi prevederilor europene, conform Directivelor în vigoare”, a spus ministrul Sănătăţii, CSEKE Attila.

Cea mai scurtă durată de pregătire în specialitate a rămas, ca şi înainte de luarea acestei decizii, perioada de 3 ani. Se schimbă însă durata celui mai lung rezidenţiat din şapte în şase ani.

Anul acesta concursul de Reziden’ţat va avea loc în data de 21 noiembrie. Metodologia de desfăşurare a concursului va fi publicată săptămana viitoare. Raportat la anul trecut, nu vor exista modificări în ceea ce priveşte bibliografia sau locul de desfăşurare a concursului.

Durata rezidenţiatului a fost redusă cu un an pentru 36 de specializări. VEZI TABEL
Rate this post
Share and Enjoy:
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • Google Buzz
  • LinkedIn
  • MySpace

 Leave a Reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

(required)

(required)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.