Dec 122010
 

Principalul acţionar al băncii austriece Medici, Sonja Kohn, l-ar fi ajutat pe Madoff aducându-i clienţi. Madoff îşi răsplătea partenera austraică în secret cu zeci de milioane de dolari.  Kohn ar  fi creat, de altfel, banca sa pentru a deturna fonduri de peste 9 miliarde de dolari către Madoff. Cercetările se extind şi asupra Bank Austria, care deţine 25% din Medici.

Lichidatorul american Irving Picard a depus plângere împotriva bancherului austriac Sonja Kohn, denimită şi “sufletul criminal pereche” al lui Bernard Madoff. Potrivit Le Figaro, de un an Irving Picard urmăreşte presupuşii complici ai lui Madoff. Lichidatorul speră să obţină cea mai mare sumă de la preşedinta fondatoare şi principala acţionară a băncii austriece Medici, Sonja Kohn, de la care cere 19,6 miliarde de dolari (14,8 miliarde de euro).

Irving Picard o acuză pe austriacă de a fi alimentat escrocheria Madoff din 1985, aducându-i clienţi. Madoff îşi răsplătea partenera austraică în secret cu zeci de milioane de dolari.  Kohn ar  fi creat, de altfel, banca sa pentru a deturna fonduri de peste 9 miliarde de dolari către Madoff. Şase membri ai familiei Sonjei Kohn sunt vizaţi de cercetări, dar şi Bank Austria care deţine 25% din Medici şi banca italiană Unicredit, casa mamă a Bank Austria.

Purtătorul de cuvânt al Bank Austria, Martin Halama a declarat că instituţia “se va opune vehement acestei plângeri”. De altfel, plângerea înregistrată vineri, nu a fost comunicată oficial băncii, care se consideră “o victimă şi nu un complice al lui Bernard Madoff”.  Potrivit legii americane, lichidatorii au la dispoziţie doi ani pentru a înainta acţiuni în justiţie, din momentul în care au descoperit frauda, iar sâmbătă a fost termenul limită. Irving Picard intenţionează să recupereze 50 de miliarde de dolari, pierduţi de investitori în cea mai mare fraudă bursieră din istorie.

În ultimele săptămâni lichidatorul a mai cerut 9 miliarde de dolari de la banca britanică HSBC, 6,4 miliarde de la banca americană JPMorgan chase, 2,5 miliarde de la UBS, dar şi de la investitori particulari sau chiar organizaţii caritative care ar fi beneficiat de donaţii provenite din surse frauduloase, notează AFP.

Pe 30 septembrie au fost recuperate 1,5 miliarde de dolari dintr-o licitaţie a bunurilor lui Madoff, printre care şi o pereche de papuci de casă, pe care iniţialele lui escrocului sunt brodate cu fir de aur. Bătălia judiciară pentru ca investitorii să-şi recupereze banii va fi dură, mai notează agenţia franceză, mai ales pentru cei care nu sunt din Statele Unite.

Schema piramidală Ponzi, prin care Madoff promitea un profit uriaş clienţilor pe care nu îl producea însă, ci îl obţinea din atragerea de noi clienţi, s-a prăbuşi odată cu izbucnirea crizei finaciare, de acum doi ani. Din ce în ce mai mulţi clienţi şi-au cerut banii, iar Madoff a trebuit să recunoască, mai întâi în faţa familiei şi apoi a angajaţilor că a pierdut în jur de 50 de miliarde de dolari. El execută în prezent 150 de ani de închisoare.

Unul dintre fiii lui Bernard Madoff, autorul unei dintre cele mai mari escrocherii din istorie, a fost găsit mort la New York, la doi ani după arestarea tatălui său. El şi fratele său, Andrew, erau anchetaţi în acelaşi caz în care tatăl lor a fost condamnat la închisoare

sursa realitatea.net

Rate this post
Share and Enjoy:
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • Google Buzz
  • LinkedIn
  • MySpace

 Leave a Reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

(required)

(required)