Dec 042010
 

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, a vorbit live, la un videochat cu cititorii The Guardian, despre dezvăluirile care-au bulversat o lume întreagă şi au pus pe jar cele mai mari puteri ale lumii, odată cu apariţia celor 250.000 de mesaje secrete, trimise de ambasadele Statlor Unite.

“În ultimii patru ani, scopul nostru a fost să dăm surselor partea leului, celor care îşi asumă cu adevărat riscurile în orice fel de dezvăluire jurnalistică, fără eforturile cărora jurnaliştii nu ar fi nimic. Dacă într-adevăr va fi cazul, aşa cum presupune Pentagonul, ca acel tânăr soldat, Bradley Manning, să fie în spatele unor dezvăluiri recente, atunci el este, fără îndoială, un erou fără egal”, spune Julian Assange.

Întrebat dacă va face publice numele unor informatori, Assange a spus că, în toată istoria WikiLeaks, care se întinde pe patru ani, nu a existat nicio acuzaţie credibilă, nici măcar din partea Pentagonului, cum că vreo persoană ar fi avut de suferit de pe urma activităţii WikiLeaks.

Cât despre impactul pe care l-a avut WikiLeaks în ultimul an, Assange notează: “Întotdeauna am apreciat WikiLeaks ca un concept cu un rol global, şi, într-o anumită măsură a fost clar că asta face încă din 2007, când a schimbat rezultatul alegerilor din Kenya. M-am gândit că va avea nevoie de doi ani, şi nu patru, pentru a fi recunoscut de alţii ca având acest rol important, aşa că suntem în întârziere şi mai avem multe de făcut.
Cu toate acestea, ameninţările pe care le-am primit sunt publice şi în momentul de faţă ne luăm toate măsurile necesare, în măsura în care putem face asta, când ne confruntăm cu o superputere”.

sursa realitatea.net

Rate this post
Share and Enjoy:
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • Google Buzz
  • LinkedIn
  • MySpace

 Leave a Reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

(required)

(required)