Nov 292010
 

Guvernul încearcă să treacă prin Parlament proiectul bugetului pe 2011 cumpărând voturile senatorilor şi deputaţilor Coaliţiei, scriu jurnaliştii de la Gândul.

Potrivit unor surse din PDL, citate de Gândul, premierul Emil Boc a garantat parlamentarilor Puterii că vor primi între 2,5 şi 3 miliarde de lei vechi pentru colegiile lor, sub forma amendamentelor acceptate la proiectul bugetului.

Este o practică la care Emil Boc a apelat şi la bugetul pe 2009, când fiecare parlamentar, inclusiv unii pesedişti şi liberali, a primit, pentru colegiul său, tot aproximativ 70.000 de euro.

Banii vin sub forma de finanţări pentru proiecte locale – reparaţii de şcoli, biserici sau peticirea unor drumuri – cu bani de la stat. Boc va proceda la fel ca şi în 2009 şi va ascunde această sumă – aproximativ 18 milioane de euro – tot într-un fond de rezervă aflat la dispoziţia premierului.

Banii vor merge la parlamentarii PDL, UDMR şi cei ai minorităţilor, dar premierul este dispus să ofere suma respectivă şi senatorilor şi deputaţilor Opoziţiei, cu condiţia să-şi dea votul la buget.

Rate this post
Share and Enjoy:
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • Google Buzz
  • LinkedIn
  • MySpace

 Leave a Reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

(required)

(required)