Dec 062010
 

Preşedintele Traian Băsescu şi Coaliţia de guvernământ au discutat, luni dimineaţa, despre posibilitatea ca pensionarii să plătească şi ei contribuţii la asigurările sociale de sănătate.

Potrivit unor surse participante la discuţii, preşedintele ar fi fost acela care a propus acest lucru, amintindu-le liderilor Coaliţiei că ar fi preferat impozitarea cu 16% a pensiilor, în locul creşterii TVA, pentru că astfel s-ar fi redus deficitul “uriaş” al bugetul asigurărilor sociale.

Liderul minorităţilor naţionale, Varujan Pambuccian, prezent la discuţie a declarat, pentruREALITATEA.NET, că varianta a fost doar enumerată ca soluţie pentru deficitul uriaş al bugetului de asigurări sociale. “E posibil să ajungem la concluzia asta. Problema e de ce investim atât de mulţi bani în sănătate şi deficitul creşte. Trebuie să preluămcontrol asupra Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Asta înseamnă 51% din acţiuni. În momentul de faţă aceasta e condusă de sindicate şi patronate.”

Varianta agreată în Coaliţie este ca pensionarii care primesc peste 740 – 750 de lei lunar să plătescă un CAS de 5,5%. Cum cele mai multe pensii sunt sub valoarea de 1.000 de lei, un număr mare de pensionari vor fi loviţi de această măsură. Conform calculelor făcute luni dimineaţa de către specialiştii din Coaliţie, introducerea acestei măsuri va acoperi 1,4 miliarde de euro din cele 2,1 miliarde de euro deficiat al bugetului de asigurări sociale.

Premierul Emil Boc le-a spus, luni, colegilor de partid din Biroul Permanent Naţional al PDL, că Guvernul intenţionează să ia această măsură, pentru că deficitul bugetului asigurărilor de sănătate este mult prea mare. “Din ceea ce ne-a spus premierul, mai mult ca sigur se va lua această decizie, care urmează să se aplice de anul viitor”, a spus, pentru Gândul, un vicepreşedinte democrat-liberal.

Rate this post
Share and Enjoy:
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • Google Buzz
  • LinkedIn
  • MySpace

 Leave a Reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

(required)

(required)