May 072010
 

Preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a propus ministrului Finanţelor, ca alternativă la scăderea salariilor în sectorul bugetar, o creştere în trepte a impozitului pe venit şi sistarea sau suspendarea transferului de fonduri de la sistemul public de pensii către cel privat.

Propunerile lui Bogdan Hossu au fost prezentate într-o discuţie pe care liderul sindical a avut-o, vineri seara, cu ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, privind soluţiile de reducere a cheltuielilor bugetare, solicitate de Fondul Monetar Internaţional, potrivit Mediafax.

Una dintre propunerile discutate a fost ca impozitul pe profit să fie menţinut la 16%, dar impozitul pe venit să crească în trepte, în funcţie de venitul angajatului, cu o reducere a impozitării pentru salarii mici. Astfel, pentru un venit de până la 3.000 lei a fost propus un impozit de 14% sau 16%, iar pentru un venit de peste 3.000 lei a fost avansată ideea unui impozit de 25%. Cel mai mareimpozit, de 38% sau 40%, a fost propus pentru venituri de 8.000-10.000 lei.

A doua propunere prezentată ministrului Finanţelor a fost ca transferul de alocaţii de la sistemul public de pensii către cel privat să fie eliminat sau măcar suspendat, astfel încât fondul de pensii publice să dispună de resurse suficiente.

Bogdan Hossu a anunţat că va prezenta cele două propuneri şi preşedintelui Traian Băsescu, la întâlnirea programată pentru duminică. El a mai arătat că nu a discutat cu ministrul Finanţelor despre concedieri, dar căreprezentanţii Guvernului preferă să insiste pentru reducerea cheltuielilor prin diminuarea fondului de salarii şi mai puţin pe concedieri efective.

sursa:realitatea.net

Hossu i-a propus lui Vlădescu creşterea în trepte a impozitului pe venit în locul tăierii de salarii
Rate this post
Share and Enjoy:
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • Google Buzz
  • LinkedIn
  • MySpace

 Leave a Reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

(required)

(required)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.