Feb 102013
 

Cercetătorii de la King’s College London au reuşit să conceapă vaccinul „fără injecţie”, demonstrând că poate fi folosit cu succes în lupta împotriva bolilor.

Oamenii de ştiinţă finanţaţi de Bill & Melinda Gates Foundation au conceput un disc de mici dimensiuni dotat cu micro-ace care perforează foarte puţin pielea. Discul conţine zahăr uscat combinat cu un vaccin anti-HIV, iar atunci când este introdus în piele se dizolvă, livrând vaccinul în corp şi iniţiind reacţia imună. Metoda este mult mai puţin invazivă decât vaccinurile convenţionale ce necesită un ac hipodermic.

Un alt avantaj important al vaccinului sub formă de disc este conservarea: dacă vaccinurile tradiţionale necesită stocarea la temperaturi foarte scăzute, ceea ce reprezintă un mare impediment în transportarea lor, vaccinul uscat rămâne la fel de bun şi la temperatura camerei.

Reuşita cercetătorilor britanici ar putea reduce costurile de producere şi de transportare a vaccinurilor, eliminând nevoie de a fi stocate în frigidere. De asemenea, inovaţia ar elimina riscul de transmitere a bolilor prin ace şi seringi contaminate. Cercetătorii speră ca această metodă să fie folosită în viitorul apropiat contra HIV, a malariei şi a tuberculozei, cele trei mari probleme pe care fundaţia Bill & Melinda Gates doreşte să le combată.

Imagini pe descopera.ro

Rate this post
Share and Enjoy:
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • Google Buzz
  • LinkedIn
  • MySpace

 Leave a Reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

(required)

(required)