Oct 052010
 

Ministerul Educaţiei cheltuie 233 de lei pe lună pentru şcolirea unui elev din mediul urban. Suma este de cinci ori mai mică decât a francezilor şi spaniolilor şi de şase ori mai mică decât finanţarea pe care o suportă Marea Britanie.

Învăţământul din România are unul dintre cele mai mici bugete din spaţiul Uniunii Europene. Poate de aceea nu este de mirare că rezultatele elevilor sunt tot mai slabe, de la an la an.

233 de lei este suma pe care Ministerul Educaţiei o “suportă” pe lună pentru şcolirea unui elev din mediul urban, potrivit raportului “Starea Învăţământului românesc”.  Adică de cinci ori mai puţin decât primesc elevii francezi şi spanioli şi de şase ori mai puţin decât finanţarea pe care o suportă Marea Britanie.

Şi profesorii primesc puţini bani. Salariul mediu în România este de aproximativ 250 de euro, faţă de Austria, Italia sau Marea Britanie, unde un profesor câştigă între 1.500 şi 2700 de euro.

Cursurile predate de profesorii români după programe şi manuale învechite sunt atât de atractive încât se reflectată în rata de frecventare a şcolii, înregistrată de ţările Uniunii Europene. În România este de numai 56%, faţă de media Uniunii de 63%. Mai prost decât România stau doar Bulgaria şi Cipru (55%).

Mai grav este că o cincime dintre copiii români nu merg la grădiniţă, o treime dintre absolvenţii de liceu nu se mai obosesc să susţină bacalaureatul, iar un sfert dintre şcolari nu sunt capabili să rezolve nici măcar probleme elementare de matematică.
sursa realitatea.net

Rate this post
Share and Enjoy:
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • Google Buzz
  • LinkedIn
  • MySpace

 Leave a Reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

(required)

(required)