Jun 102010
 

Românii s-au născut inventivi. Nu este doar o vorbă din popor, ci un fapt dovedit ani de-a rândul la Saloanele internaţionale de Invenţii. Românii nu s-au dezis nici în acest an de acest renume. Colecţia de premii a fost completată în 2010 cu peste 55 de medalii obţinute la târgurile de ştiinţă şi tehnologie din toată lumea.

Cristian Roşu este elev în clasa a XII-a la Colegiul Naţional Emanuil Gojdu din Oradea şi olimpic la fizică şi astronomie. Între şcoală, olimpiade şi orele de studiu individual, Cristian găseşte timp şi pentru invenţii. Şi nu orice fel de invenţii. Produsele sale sunt recunoscute la cele mai importante concursuri de profil. În acest an, Cristian a obţinut medalia de aur la Târgul Internaţional Intel de Ştiinţă şi Tehnologie de la San Jose, California. Premiul a fost primit  pentru  un sistem care previne accidentele rutiere.

“Am câştigat premiul pentru dezvoltarea unui sistem de prevenire a accidentelor. Am dezvoltat un senzor care se montează pe partea din faţă a maşinii, o unitate centrală care face calculele şi mai multe motoraşe, pentru pedale, acceleraţie, unitatea centrală. Sistemul scanează zona din faţa maşinii şi dacă vede un alt autovehicul care vine din faţă calculează traiectoria acestuia, locul în care va ajunge într-un anumit interval de timp şi locul în care vei ajunge tu în acel moment. În cazul unei situaţii de pericol, dispozitivul frânează automat”, a explicat pentru REALITATEA.NET, Cristian.

Invenţiile tinerilor români atrag  investitorii străini

Ideea lui Cristian a fost să realizeze un sistem low-cost, o opţiune de câteva sute de dolari, mai ieftină decât dispozitivele care există acum pe piaţă şi care se va monta doar pe maşinile de lux.

În mod surprinzător, invenţia elevului nu atras atentia  mediului de afaceri din România. Prima şi, de altfel singura oferta de până acum, a venit din partea reprezentanţilor din SUA. “Cei de la Paza de Coastă americană s-au arătat interesaţi de invenţie. Sperăm să fim contactaţi şi de cei din România, să ne continuăm cercetarea şi să implementăm aparatul”, a spus tânărul.

Ionuţ Budisteanu este un alt reprezentant de seamă al tinerei generaţii de inventatori. Olimpic la informatică şi elev în clasa a IX-a la Colegiul Mircea cel Bătrân din Râmnicu Vâlcea, Ionuţ a obtinut premiul I la Târgul Internaţional Intel de Ştiinţă şi Tehnologie de la San Jose, California cu invenţia sa.

“Este un soft pentru inteligenţa artficială, în care se pot crea, simula şi învăţa reţele neuronale artificiale. Pe lângă celelalte softuri existente deja, al meu exportă reţeaua neuronală în alte aplicaţii. De exemplu, softul poate să recunoască scrisul de mână sau feţele umane”, a explicat Ionuţ.

Efortul său nu a fost trecut cu vederea de către cei de la Association for Computing Machinery din SUA. O primă discuţie pe marginea invenţiei sale şi a modului în care ea va putea fi aplicată va avea loc, între cele două părţi,  în luna iunie. Între timp, Ionuţ lucrează deja la alte invenţii.

“Vreau să lucrez la un anti-virus care studiază comportamentul viruşilor şi care identifică ceea ce alţi anti-viruşi nu fac. De asemenea, mă gândesc să fac un messenger cu inteligenţă artificială. Adică să ne putem conecta doar cu amprenta digitală”, a completat Ionuţ.

Inventatorul Justin Capră a colaborat cu aviatorul Henri Coandă

De partea cealaltă, cu o experienţă de zeci de ani în inventică, Justin Capră, este unul dintre cei mai cunoscuţi inventatori români. Până la vârsta de 78 de ani, acesta a adunat peste 24 de medalii, majoritatea de aur.

“De-a lungul carierei mele de inventator am obţinut 24 de medalii de aur, majoritatea din aur şi vreo 2-3 de bronz. Pe cele mai multe le-am obţinut în România, dar am mai câştigat premii şi la Geneva, Bruxelles, Budapesta, Chişinău, Zagreb”, a spus el.

Anul acesta, Justin Capră a participat cu mai multe invenţii la Salonul de Inventică de la Geneva, dintre care cea mai importantă, premiată cu medalia de aur, este o trotinetă. Aparatul se vinde deja pe piaţa din România şi din străinătate, la un pret de aproape 1.000 de euro.

“Trotineta este un vehicul la purtător, pliabil. Este construită de aşa manieră astfel încât să respecte nişte reguli minime pentru circulaţia pe drumurile publice. Trotineta este ecologică şi reprezintă o alternativă de transport mai bună decât cele existente deja”, a explicat Justin Capră.

În toamnă, inventatorul intenţionează să înceapă lucrul la un aparat de zbor neconvenţional. De altfel a învăţat meserie de la un specialist de talie mondială. Justin Capră a avut prilejul de a lucra alături de aviatorul Henri Coandă.

Numai 10% dintre invenţiile premiate la Salonul de la Geneva au atras atenţia investitorilor români

Inventatorii români sunt premiati şi recunoscuţi în străinătate, însă în ţară, totul se rezumă la câteva laude.
“Camera de Comerţ şi Industrie a României a reuşit să-i aducă laolaltă pe inventatori şi reprezentanţii mediului de afaceri, lucru care din păcate nu prea se întâmplă în România. Considerăm că indiferent de performaţele românilor la Salonul de Invenţii de la Geneva, dacă proiectele lor nu se pun în practică în folosul comunităţii de afaceri, nu vom realiza mare lucru”, a declarat preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României, Valentin Cismaru.

Reprezentanţii mediului de afaceri spun că invenţiile sunt o investiţie bună pentru întreprinzători, însă punerea în practică depinde şi de autorităţile române care ar trebui să le sprijine proiectele. “Din păcate, unele dintre invenţii nu mai ajung să fie cunoscute, în primul rând din cauza concurentei de pe piaţă, însă noi estimăm că în jur de 10% dintre proiectele premiate la Geneva pot ajunge să fie aplicate cu adevărat”, a completat Valentin Cismaru.

Mediul de afaceri din străinătate ştie mai bine decât noi să investească într-o invenţie

Interesul pentru inventatori şi ideile lor este mai mare în străinătate decât în România. “Se pare că cei din strainătate ştiu mai bine decât noi ceea ce înseamnă o invenţie. Nu pentru că ai noştri nu ar ştii ce să facă cu ele, dar cei din afară îşi propun să investească în ele, lucru pe care noi nu-l facem”, spus preşedintele CCIR.

Vasile Cismaru a adăugat că din această cauză, ţara noastră pierde enorm pe plan economic.  Mai mult, criza economică ar putea fi depăşită dacă s-ar ţine cont şi de ideile inventatorilor.

REALITATEA.NET vă prezintă în fiecare săptămână imaginea ţării noastre aşa cum alegem noi să fie

Inventatorii români, vedete în străinătate, anonimi în ţară VEZI VIDEO
Rate this post
Share and Enjoy:
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • Google Buzz
  • LinkedIn
  • MySpace

 Leave a Reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

(required)

(required)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.