Oct 202010
 

Tribunalul Prahova a respins, miercuri, recursul procurorilor la decizia de eliberare condiţionată dată de Judecătoria Ploieşti pe numele Ioanei Maria Vlas.

Judecătoria Ploieşti a admis, pe 28 septembrie, o cerere de eliberare sub control judiciar făcută de fostul administrator al SOV Invest, Ioana Maria Vlas, condamnată la o pedeapsă cumulată de 10 ani de închisoare, în dosarele FNI şi FNA. Decizia a fost atacată cu recurs de procurori, contestaţia fiind judecată miercuri, la Tribunalul Prahova.

Vlas a contestat decizia comisiei din cadrul Penitenciarului Târgşor, din judeţul Prahova, care a amânat, pe 14 septembrie, cu două luni, discutarea cererii de eliberare condiţionată a Ioanei Maria Vlas, fost administrator al SOV Invest, pe motiv că aceasta nu a conştientizat încă acţiunile pe care le-a săvârşit, informează NewsIn.

Eliberarea condiţionată a Ioanei Maria Vlas, condamnată definitiv în dosarul FNI , în care şi fostul director Gelsor, Nicolae Popa, are de executat 15 ani de închisoare, s-a discutat pe 14 septembrie în cadrul unei comisii a Penitenciarului Târgşor, care a luat în discuţie reiterarea cererii de eliberare condiţionată a Ioanei Maria Vlas, fost admistrator al SOV Invest, urmând ca instanţa competentă, în acest caz, Judecătoria Ploieşti, să decidă dacă Vlas va fi eliberată condiţionat înainte de executarea pedepsei de 10 ani de închisoare, rezultată prin contopirea condamnărilor din dosarele FNI şi FNA.

Vlas a efectuat, până acum, mai mult de jumătate din pedeapsă.

sursa realitatea.net

Rate this post
Share and Enjoy:
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • Google Buzz
  • LinkedIn
  • MySpace

 Leave a Reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

(required)

(required)