Pretenţia Guvernului de a-şi asuma răspunderea pe Legea Educaţiei este ”aberantă”, Executivul făcând nişte ”concesii” pentru UDMR, care are anumite ”ambiţii”, a declarat, vineri, la Ploieşti, preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu.
Potrivit acestuia, conform principiului separării puterilor în stat, atributul de for legislativ îi revineParlamentului şi nu Guvernului, iar o asumare a răspunderii ar face ca Executivul să se substituie Parlamentului, informeazăagerpres.ro.
”E un abuz şi o încălcare a atribuţiunilor constituţionale. (…) Legea era în procedură parlamentară. E cu atât mai aberantă pretenţia Guvernului de a-şi asuma răspunderea”, a declarat fostul şef al statului.
Acesta a apreciat că Executivul face nişte ”concesii” cu scopul de a-i menţine pe cei din UDMR ”legaţi de echipa guvernamentală”.
sursa realitatea.net