Jun 302010
 

Euro a început tranzacţionarea pe piaţa interbancară astăzi dimineaţă la preţul de 4,3889 lei, dar acesta s-a stabilizat la 4,3688. În schimb, moneda naţională s-a întărit în raport cu cea americană, un dolar fiind cotat la 3,5617 lei.

BNR a anunţat astăzi un nou curs istoric al leului. Un euro a fost cotat miercuri, la cursul oficial, la 4,3688, acesta fiind cea de-a treia zi consecutiv în care leul cade. Moneda naţională s-a întărit însă în raport cu dolarul, diferenaţa faţă de marţi fiind de 0,0080.

Euro a început tranzacţionarea pe piaţa interbancară astăzi dimineaţă la preţul de 4,3889 lei. Ulterior, a urmat o curbă descendentă, pentru ca aproape de ora 12.43  să ajungă la 4,3685 lei. Cifrele sunt mult mai bune pentru leu decât ieri, când piaţa interbancară deschidea cu un preţ pentru euro de 4,3921 lei.

Şi dolarul a început ziua pe piaţa interbancară la 3,5913 lei, pentru a ajunge la ora zece la 3,5716 lei. Marţi, scăderea leului fusese şi mai spectaculoasă în raport cu moneda americană, decât cu cea europeană. Dolarul crescuse la nivelul record de 3,5697 lei la cursul de referinţă, în creştere cu 7,01 bani faţă de nivelul înregistrat luni, la BNR.

Marţi, moneda naţională a atins un minim istoric, de 4,35 lei. Astfel, comparativ cu rata oficială de luni, de 4,3257 lei/euro, care a reprezentat de asemenea un nivel maxim absolut de la introducerea monedei unice europene, cursul de marţi a fost cu 2,66 bani mai mare.

sursa realitatea.net

Leul, ziua şi minimul istoric: BNR a cotat un euro la 4,3688 lei
Rate this post
Share and Enjoy:
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • Google Buzz
  • LinkedIn
  • MySpace

 Leave a Reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

(required)

(required)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.