May 072010
 

Medicul care a chiuretat-o pe tânăra de 15 ani, care a murit în urma avortului, s-a ales cu un dosar de cercetare penală şi cu suspendarea contractului de muncă.

Conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa (SCJU) a decis să-i suspende contractul de muncă medicului care i-a efectuat un avort adolescentei care a murit în unitatea medicală şi a sesizat şi Colegiul Medicilor în acest caz.

“În urma evenimentelor privitoare la decesul minorei Sadula Rabia-Hulia, conducerea SCJU Constanţa a luat măsura suspendării raporturilor de muncă între SCJU Constanţa şi dr. Hany Raid”, a precizat managerul unităţii spitaliceşti, Dan Căpăţână.

De asemenea, conducerea spitalului a decis demararea unei anchete interne şi sesizarea Consiliului Medical al Spitalului Judeţean Constanţa. Căpăţână a precizat că au fost sesizate şi Comisia de Malpraxis de la Direcţia de Sănătate Publică, dar şi Colegiul Medicilor Constanţa.

“Toate aceste măsuri au fost luate în urma rezultatelor certificatului medico-legal, unde este specificat drept cauza decesului cantitatea mare de sânge la nivelul cavităţii abdominale şi şoc hemoragic secundar”, a precizat dr. Florian Stoian, purtător de cuvânt al Spitalului Judeţean Constanţa.

De asemenea, Poliţia a început cecetarea penală împotriva medicului, pentru ucidere din culpă.

“La nivelul secţiei 3 se află un dosar, se efectuează cercetări pentru ucidere din culpă. Rezultatul necropsiei a stabilit că moartea a fost una violentă”, a afirmat inspectorul Radu Croitoru, purtător de cuvânt al IPJ Constanţa.

Fata, în vârsta de 15 ani, s-a internat luni la secţia de Ginecologie a Spitalului Judeţean Constanţa. Adolescenta era însărcinată în 14 săptămâni. Deşi conform legii o astfel de procedură se realizează doar până la 12 săptămâni, fata a fost operată. La trei ore după intervenţie, adolescenta a murit.

Potrivit Realitatea TV, părinţii fetei îl acuză pe medicul egiptean că le-ar fi cerut bani pentru a efectua intervenţia chirurgicală. Tatăl fetei susţine că medicul i-ar fi spus că poate să rezolve situaţia şi că i-ar fi cerut 50 de milioane de lei vechi pentru a efectua intervenţia. “I-am dat 30 de milioane”, susţine tatăl.

Medicul Hany Riad avea contract cu Spitalul Judeţean Constanţa doar pentru turele de gardă. Colegiul Medicilor a deschis propria anchetă în acest caz.

sursa:realitatea.net

Medicul care a chiuretat-o pe adolescenta care a murit, concediat şi cercetat penal
Rate this post
Share and Enjoy:
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • Google Buzz
  • LinkedIn
  • MySpace

 Leave a Reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

(required)

(required)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.