May 132010
 

Ministerul Sănătăţii pregăteşte un proiect de Hotărâre de Guvern pentru interzicerea a opt noi plante şi substanţe cu efecte psihoactive, a anunţat, joi, ministrul Sănătăţii, Cseke Attila.

Ministrul a a precizat că de câte ori vor exista semnale că apar astfel de plante sau substanţe care au efecte negative va fi adoptată o nouă Hotărâre de Guvern. “La nevoie vom adopta câte o Hotărâre de Guvern la o lună sau două”, a spus ministrul.

La jumătatea lunii februarie, guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă pentru interzicerea a 36 de plante şi substanţe cu proprietăţi psihoactive. Pedepsele prevăzute în OUG pentru cultivarea, producerea, punerea în vânzare, distribuirea acestor substanţe interzise pleacă de la trei ani de închisoare şi ajung la 20 de ani, în cazul mefedronei şi al derivaţilor de piperazină.

La începutul lunii aprilie, au apărut noi produse etnobotanice care nu au fost încă interzise. Noile produse pot fi achiziţionate de pe Internet, dar şi din unele magazine de specialitate care nu au fost încă închise. În 2009, peste 1.300 de persoane, majoritatea tinere, au solicitat asistenţă medicală după ce au suferit intoxicaţii grave cauzate de consumul de plante etnobotanice.

sursa:realitatea.net

Ministerul Sănătăţii va interzice opt noi plante şi substanţe etnobotanice
Rate this post
Share and Enjoy:
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • Google Buzz
  • LinkedIn
  • MySpace

 Leave a Reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

(required)

(required)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.