Jun 272010
 

Duminică seara va fi emisă o averizare începând de luni, de la ora 9, până marţi. Cantităţile de precipitalii sunt de 20-40 litri/metru pătrat, care, dacă suprafaţa solului ar fi uscată, nu ar crea probleme.

Judeţele care în următoarele trei zile trebuie să acorde o atenţie mărită căderilor de precipitaţii sunt : Maramureş, Suceava, Botoşani, Bistriţa, Harghita, Neamţ, Iaşi, Covasna, Galaţi, Bacău şi Vaslui,a declarat  directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Ion Sandu.

Duminică seara va fi emisă o averizare începând de luni, de la ora 9, până marţi. Cantităţile de precipitalii sunt de 20-40 litri/metru pătrat, care, dacă suprafaţa solului ar fi uscată, nu ar crea probleme. Pentru că apa nu se scurge, va fi emisă în fiecare zi o atenţionare pentru zonele în care se depăşesc 40 litri/metru pătrat.

Iona Sandu a spus şi că de joi înainte, vom scăpa de ploi.

Nu mai puţin de 19 judeţe se află de vineri, de la ora 16.00, până duminică la aceeaşi oră sub avertizare cod portocaliu sau galben de inundaţii.

sursa realitatea.net

Moldova sub ape. O nouă avertizate hidrologică începând de luni, ora 9
Rate this post
Share and Enjoy:
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • Google Buzz
  • LinkedIn
  • MySpace

 Leave a Reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

(required)

(required)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.