Oct 272010
 

Moţiunea de cenzură iniţiată de Opoziţie a fost respinsă în urma votului din Parlament, în favoarea acesteia înregistrându-se 219 voturi pentru. 17 voturi au lipsit pentru demiterea Guvernului.

153 de deputaţi şi 67 de senatori şi-au exprimat votul pentru moţiune, adică un număr total de 220 parlamentari. Pe lângă cele 219 voturi “pentru” a fost consemnată şi o abţinere.

“Au fost la vot 220 de parlamentari. Nu s-a întrunit nici numărul necesar pentru ca moţiunea să aibă şanse să treacă. 220 de parlamentari au votat efectiv. Moţiunea a picat”, a declarat Sulfina Barbu, deputat PDL.

Pentru ca Guvernul să cadă ar fi fost nevoie de 236 de voturi.

Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, în care moţiunea de cenzură “Moţiunea României majoritare, moţiune populară”, iniţiată de Opoziţie, a fost dezbătută şi supusă votului, a început, marţi dimineaţă.

Premierul Emil Boc şi ceilalţi membri ai Executivului au participat la dezbaterea moţiunii care a durat mai bine de şase ore.

sursa realitatea.net

Rate this post
Share and Enjoy:
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • Google Buzz
  • LinkedIn
  • MySpace

 Leave a Reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

(required)

(required)