Oct 152010
 

Negocierile sindicatelor cu Ministerul Muncii pe tema Legii salarizării unitare vor fi reluate luni. În cazul în care cadrele didactice vor avea câştig de cauză şi vor primi o majorare salarială, decizia nu va fi luată din cauza presiunii din stradă, ci pentru că ministrul Daniel Funeriu este conştient că profesorii merită mai mult, a spus Oana Badea. Tot vineri, ministrul Muncii a negociat şi cu liderii sindicatelor din administraţie.

Profesorii din România vor afla luni dacă Ministerul Educaţiei are resursele necesare pentru a reveni la salariile dinainte de diminuare. Tot pentru luni a fost amânată şi discuţia cu sinducaliştii din administraţie.

Vom finaliza toate calculele luni şi atunci vor fi făcute publice. Nu vreau să dau nicio ştire, nu vreau să creez niciun fel de aşteptare şi speranţă în acest moment. Ceea ce vreau să spun este că insistăm pe creştere în ceea ce priveşte accesul, debutul, încurajarea la intrarea în sistem  şi ne dorim ca această grilă să nu fie foarte aplatizată“, a declarat secretarul de stat din Ministerul Educaţiei, Oana Badea.

Ea susţine că nu există niciun conflict, în acest moment, între minister şi sindicaliştii din educaţie.

Au fost puţine locuri cu proteste spontane.Nu e niciun conflict, deocamdată, stabilit conform legii. Rolul sindicatelor este să militeze şi să protesteze, este rolul pe care şi-l îndeplinesc cu bună credinţă. Ministerul are de asemenea un rol instituţional pe care şi-l va duce la îndeplinire legat de acest posibil conflict“, a explicat Oana Badea.

Cu toate acestea, au fost profesori care au protestat în faţa Ministerului Educaţiei şi mai mult decât atât, au cerut demisia actualului ministru.

În cazul în care cadrele didactice vor avea câştig de cauză şi vor primi o majorare salarială, Oana Badea susţine că acesată decizie nu va fi luată din cauza presiunii din stradă.

Ministrul Educaţiei nu va modifica ceva în grilă pentru că e sub presiune ci pentru că e conştient că profesorii merită mai mult“, a mai spus Oana Badea.

sursa realitatea.net

Rate this post
Share and Enjoy:
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • Google Buzz
  • LinkedIn
  • MySpace

 Leave a Reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

(required)

(required)