Nov 192010
 

Astronomii europeni au descoperit prima exoplanetă originară din altă galaxie decât a noastră, aflată în orbită în jurul unei stele bătrâne şi îndepărtate.

Această planetă exo-galactică a fost denumită HIP 13044 b şi are o masă cu 25% mai mare decât cea a lui Jupiter, cea mai mare planetă din sistemul nostru solar.

Planeta orbitează steaua HIP 13044, care se află la 2.200 de ani lumină – un an lumină este echivalentul a 9.460 miliarde de km – de Terra, în constelaţia australă Fornax.

Această stea era la originea unui grup stelar care aparţinea unei galaxii pitice devorate de Calea Lactee, acum 6-9 miliarde de ani.

Planeta se află foarte aproape de steaua sa şi prin urmare are temperaturi extrem de ridicate. Ea orbitează soarele său în doar 16,2 zile.

“Această descoperire este fascinantă întrucât, pentru prima oară, astronomii au putut detecta un sistem planetar de origine extragalactică”, a spus Rainer Clement, astrofizician la Institutul Max-Planck din Germania.

Observaţia a fost făcuţă cu unul din telescoapele ale Observatorului european austral, care să află în La Silla, din Chile, la 2.400 de metri altitudine.

sursa realitatea.net

Rate this post
Share and Enjoy:
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • Google Buzz
  • LinkedIn
  • MySpace

 Leave a Reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

(required)

(required)