Sep 142010
 

Explozia unei supernove în apropierea sistemului nostru solar ar fi putut influenţa apariţia Soarelui şi a planetelor.

Una dintre cele mai impresionante revelaţii care au fost oferite de către astronomie este una fundamentală, aşa cum explica Carl Sagan: „We are star stuff”, traducerea cea mai simplă fiind „suntem alcătuiţi din resturi de stele”.

Elementele mai grele decât hidrogenul şi heliumul apar în nucleele stelelor sau în urma unor supernove, fiind aruncate în spaţiu, alcătuind la rândul lor alte stele şi planete. Putem vedea rezultatele supernovelor peste tot, dar unii oameni de ştiinţă au găsit urme ale unor explozii specifice în asteroizi foarte vechi.

O stea poate crea elemente din tabelul periodic doar până la fier, restul apărând doar în urma unor supernove. Multe elemente radioactive sunt create în supernove, iar rata lor de descompunerea poate fi măsurată în rămăşiţele supernovelor.

Potrivit discovery.com, un grup de cosmochimişti conduşi de Nicolas Dauphas au căutat urmele unei asemenea supernove care s-a produs în urmă cu cinci miliarde de ani, în apropierea sistemului nostru solar. Asemenea explozii şi-au lăsat amprenta în formarea propriului nostru sistem, evenimentele fiind înregistrate în asteroizii cei mai vechi.

Dauphas şi colegii său au identificat mici particule de rocă ce conţineau chromium-54, izotop care se găseşte din abundenţă în unii asteroizi, de această dată însă într-un asteroid foarte vechi, numit Orgueil care a ajuns pe Pământ în urmă cu aproape 150 de ani şi a cărui vârstă este aceeaşi cu cea a sistemului nostru solar. Se pare că o supernovă a explodat în apropierea zonei noastre din spaţiu şi chiar ne-a influențat apariţia. Aceste supernove ar putea fi efectiv strămoşii noştri direcţi.

sursa realitatea.net

Rate this post
Share and Enjoy:
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • Google Buzz
  • LinkedIn
  • MySpace

 Leave a Reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

(required)

(required)