Oct 212010
 

Programul de mediu al ONU apelează la lumea-wiki în încercarea de a îmbunătăţi protecţia celei reale.

Noul proiect ONU,protectdeplanet.net, le arată oamenilor toate zonele protejate din lume, ajutând la conştientizarea importanţei lor.

Lansarea site-ului a avut loc la Convenţia ONU asupra Diversităţii Biologice, unde cercetătorii au avertizat că zonele maritime trebuie protejate mai mult. În prezent, există o ţintă de protecţie a 10% din oceane până în 2012, care va fi însă ratată.

Zonele protejate sunt cele mai eficiente metode de păstrare în siguranţă a plantelor, animalelor şi ecosistemelor, a spus Charles Besancon, şeful Programului de Mediu al ONU.

“Ştim că parcurile naţionale şi zonele protejate sunt importante pentru multe lucruri – ele furnizează apă proaspătă pentru o treime din zonele urbane ale lumii, protejează carbonul, protejează speciile ameninţate cu dispariţia. De exemplu, ultimele 600 de gorile de munte se află în zone protejate înconjurate de comunităţi. Fără aceste zone protejate, am pierde gorila de munte”, a explicat Besancon.

Programul de Mediu al ONU (UNEP) ţine o bază de date a zonelor protejate din întreaga lume, pe baza informaţiilor oferite de guverne şi de autorităţi, inclusiv din România.

Există aproximativ 150.000 de situri protejate, aşa că informaţiile despre nu sunt întotdeauna detaliate sau actualizate la timp.

Protectedplanet.net foloseşte resursele web precum Google Maps, Wikipedia şi site-ul de fotografii al Google, Panoramio. Informaţiile despre specii provin de la Global Biodiversity Information Facility (Gbif).

Utilizatorii pot căuta zonele protejate de lângă casă sau de lângă destinaţiile de vacanţă, de exemplu, şi pot afla că există mai multe decât sunt specificate de agenţiile de turism sau pe itinerariile turistice.

Oamenii pot scrie articole Wikipedia despre zonele protejate şi pot uploada fotografii cu ele.

sursa realitatea.net

Rate this post
Share and Enjoy:
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • Google Buzz
  • LinkedIn
  • MySpace

 Leave a Reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

(required)

(required)