Jun 272010
 

Surse din PDL, citate de Newsin, susţin că Sebastian Lăzăroiu ar fi fost propus pentru TVR după ce Robert Turcescu a refuzat. Consilierul prezidenţial neagă propunerea, pe care oricum ar refuza-o.

Consilierului prezidenţial Sebastian Lăzăroiu i s-ar fi propus, de către premierul Emil Boc, să preia şefia TVR, potrivit unor surse democrat-liberale, însă oficialul de la Administraţia Prezidenţială neagă această informaţie.

Lăzăroiu ar fi fost contactat, vineri, de preşedintele PDL, Emil Boc, pentru a i se propune să preia funcţia de preşedinte director-general al Societăţii Române de televiziune, în condiţiile în care democrat-liberalii îşi doresc pe cineva “apropiat partidului şi de încredere”, potrivit surselor citate.

De asemenea, şi jurnalistul Robert Turcescu, nume care a figurat la un moment dat printre posibilii viitori şefi ai SRTV, a scris sâmbătă pe pagina sa de pe reţeaua Twitter că “Sebastian Lazaroiu va fi PDG (preşedinte director general) al TVR”.

Contactat de NewsIn, consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu a precizat însă că nu i s-a propus să preia această funcţie. În plus, Lăzăroiu a spus că nu ar fi dispus să preia şefia televiziunii publice în cazul în care i s-ar face o asemenea propunere.

Un alt nume vehiculat pentru şefia SRTV este şi cel al lui Cristian Hriţuc, preşedinte interimar al tineretului PDL.

PDL trebuie să decidă duminică, cel târziu luni, nominalizările în CA ale TVR şi SRR, precum şi şefii acestor instituţii, întrucât marţi, pe 29 iunie, este programată o şedinţă comună, pentru instalarea noile conduceri ale posturilor publice media. Depunerea candidaturilor va putea fi făcută până luni, 28 iunie, la ora 14.00, iar audierile vor avea loc în aceeaşi zi, la ora 16.00, după care vor fi întocmite rapoartele.
sursa realitatea.net

PDL l-ar vrea pe Sebastian Lăzăroiu şef la TVR. Consilierul prezidenţial neagă
Rate this post
Share and Enjoy:
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • Google Buzz
  • LinkedIn
  • MySpace

 Leave a Reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

(required)

(required)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.