Apr 132010
 

Jurnaliştii de la Washington Post şi de la New York Times au luat cele mai multe premii, patru, respectiv trei la cele mai importante categorii.

Site-urile de ştiri de pe internet au câştigat pentru prima oară celebrele Premii Pulitzer, acordate celor mai buni jurnalişti din SUA.

Un jurnalist colaborator la site-ul de ştiri ProPublica şi la revista New York Times a câştigat premiul pentru reportaj de investigaţie, iar Mark Fiore de la site-ul San Francisco Chronicle a câştigat premiul pentru caricaturi.

Premiile Pulitzer sunt înmânate în fiecare an de către Universitatea Columbia pentru a-i onora pe cei mai buni din literatură, jurnalism şi muzica americană.

Sheri Fink de la ProPublica, un site de jurnalism de investigaţii non-profit, a primit unul dintre cele două premiipentru raportul său asupra deciziilor urgente luate de doctorii dintr-un spital din New Orleans în zilele de după uraganul Katrina.

Washington Post a fost ziarul care a luat cele mai multepremii, câştigând la categoriile reportaje internaţionale, comentariu, critică şi feature.

Gene Weingarten a câştigat astfel premiul pentru feature, cu articolul Fatal Distraction, Sarah Kaufman pentru criticaOne-man movement şi Breaking point,  Anthony Shadid pentru reportajele asupra războiului din Irak – In Iraq, the Day After, şi Kathleen Parker pentru comentarii, The Principal at Stake at Notre Dame.

De remarcat că la categoria “critică” Sarah Kaufman, critic de dans, l-a învins pe A.O.Scott, celebrul critic de film de la NYTimes.

Cei patru câştigători de la Washington Post au transmis online mesajele de mulţumire adresate redacţiei.

Premiul Pulitzer pentru cea mai bună fotografie de Breaking News îi aparţine lui Mary Chind de la The Des Moines Register, pentru imaginea ei cu momentul în care un bărbat salvează o femeie din ape.

Craig F. Walker de la Denver Post a luat Pulitzer pentru Feature Photography: portretul unui adolescent care intră în armată în timpul celor mai puternice violenţe din Irak.

Craig F. Walker a declarat că a rămas fără cuvinte în momentul în care a aflat de primirea premiului.


Cântăreţul de muzică country Hank Williams a primit un premiu special postmortem, pentru întreaga carieră.

National Enquirer, cel mai faimos tabloid din SUA, nu a reuşit să ia niciun premiu, în ciudat nominalizării pentru subiectul despre relaţia extraconjugală a candidatului la preşedinţie, John Edwards.

Pentru lista completă a câştigătorilor Premiilor Pulitzer de anul acesta, puteţi vizita site-ul oficial al evenimentului,pulitzer.org.

sursa:realitatea.net

Premiile Pulitzer, acordate în premieră pentru site-uri de ştiri – VEZI FOTOGRAFIA CÂŞTIGĂTOARE
Rate this post
Share and Enjoy:
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • Google Buzz
  • LinkedIn
  • MySpace

 Leave a Reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

(required)

(required)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.