Jul 282011
 

 

Astronomii au detectat un asteroid în apropierea Pământului, care se mişcă pe aceeaşi orbită în jurul Soarelui.

Roca spaţială de 200-300m care ne însoţeşte prin cosmos nu reprezintă niciun pericol.

Asteroidul este considerat un troian, detectat până acum doar lângă Jupiter, Neptun şi Marte.

Pentru a vă imagina unde se află asteroizii troieni, gândiţi-vă la Soare şi la Pământ ca două vârfuri ale unui triunghi echilateral. Celălalt punct al triunghiului este cunoscut drept punctul Troian sau Lagrange, după matematicianul care l-a descoperit. Soarele şi Pământul au două astfel de puncte, unul în faţa Pământului, L-4 şi unul în spatele lui, L-5.

2010 TK7 a fost descoperit de telescopul WISE de la NASA, iar raportul va fi publicat în revista Nature din această săptămână.

Aceasta este o descoperire fascinantă, întrucât stabilitatea şi apropierea troienilor îi transformă în ţinte posibile ale misiunilor astronauţilor, când vor pleca mai departe de Staţia Spaţială Internaţională.

2010 TK7 nu va fi aleasă, cel mai probabil, într-o astfel de misiune, întrucât se află prea jos faţă de orbita Pământului, necesitând foarte mult combustibil pentru a ajunge la el. Descoperirea lui sugerează că ar putea exista mai mulţi asteroizi de acest tip care aşteaptă să fie găsiţi.

Telescopul WISE  (Wide-field Infrared Survey Explorer) de la NASA a fost lansat în 2009 şi a examinat peste 500 de obiecte din apropierea Pământului, din care 123 au fost noi ştiinţei.

În acest moment, asteroidul troian se află la 80 milioane de kilometri distanţă de Terra şi nu se va apropia mai mult de 25 de milioane de kilometri. Echipa de cercetare de la NASA spune că el pare stabil pentru următorii 10.000 de ani, cel puţin.

Existenţa lui 2010 TK7 nu este considerată o surpriză, spun cercetătorii, întrucât Neptun şi Marte au o colecţie de roci care se află în punctele Lagrange, la 60 de grade în faţa sau în spatele planetelor, pe orbita lor. În cazul lui Jupiter, au fost observate 1.000 astfel de roci.

Asteroidul troian 2010 TK7, încercuit cu verde

realitatea.net

Rate this post
Share and Enjoy:
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • Google Buzz
  • LinkedIn
  • MySpace

 Leave a Reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

(required)

(required)